Atenţie la siguranţa copiilor, în maşină! Uite pe ce scaune trebuie să stea, în funcţie de vârstă

13 noiembrie 2013 15:43   Național
Ultima actualizare:

Bebeluşii. Copiii de până la un an trebuie să stea în scăunel special, cu spatele la direcţia de mers, în poziţia semiculcat. Este de preferat så fie puşi în spate, pe latura stângă sau pe cea dreaptă a banchetei, dar dacă nu este posibil, în faţă, la dreapta şoferului, cu airbagurile dezactivate. În cazul unui impact, bebeluşul este mai bine protejat dacă stă cu spatele spre direcţia de mers, deoarece scaunul special conceput preia o bună parte din şoc.

Între 1 şi 9 ani. După vârsta de un an poate fi aşezat cu faţa la direcţia de deplasare, în scaune reglabile, care să-i permită să stea atât culcat, cât şi în şezut. Centura îi vine printre picioare şi se prinde în cruce, peste umeri.

După vârsta de 9 ani. Copiii pot renunţa la scaunul special şi se pot asigura doar cu centura de siguranţå. Dar şi atunci, cei care nu depăşesc o înălţime de 1,45 m, trebuie să stea pe un buster, un fel de pernuţă care îi înalţă. Centurile de siguranţă, gândite ca pentru adulţi, le-ar trece peste gât şi i-ar sufoca.

Mai multe