Atenţie, parapeţii nu vă scapă de accidente!

30 august 2016 22:58   Național
Ultima actualizare:

Pe DN1 se pun parapeţi la greu. E cel mai periculos drum din ţară. Şoseaua care străbate România de la un capăt la altul deţine un record trist la numărul de morţi şi răniţi. Chiar şi cu separatoare nu trebuie să vă avântaţi.

Poliţiştii au identificat punctele negre, adică locurile unde se produc tragedii rutiere cel mai des. Unele sunt din cauza infrastructurii, altele din cauza şoferilor sau a condiţiilor meteo. Pe DN1, spre exemplu, există o bucată unde ”bântuie moartea”. Vorbim despre zona dintre Pasajul Băneasa şi Otopeni. Şoferii gonesc cu peste 100 km/h, astfel că nenorocirile se ţin lanţ. Ca să stopeze statistica neagră, reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale montează de mai bine de trei luni parapeţi din metal şi beton între sensuri. Speră ca în felul acesta numărul morţilor să scadă. Lucrările au început de la Pasajul Băneasa, iar acum s-a ajuns cu ele la Otopeni. Chiar dacă porţiunea de drum este mai sigură, este bine să conduceţi preventiv. 

Titi Aur ne-a explicat ce se poate întâmpla atunci când intri cu maşina în separatoare. ”Parapeţii sunt benefici, deşi au fost montaţi strâmb. Rolul lor este să scadă numărul de accidente cu morţi. Una este să ricoşezi tot pe sensul de mers şi alta să intri pe contrasens şi să te loveşti frontal cu o altă maşină. Pe sensul de mers probabilitatea să mori este mică, însă pe contrasens nu mai scapi”, ne-a mărturisit celebrul pilot, care atrage atenţia că atunci când şoferul pierde controlul volanului şi ajunge în parapet fie se răstoarnă, fie se dă peste cap ori acroşează un alt autoturism. ”Dinamica maşinii este variată. Depinde de viteza pe care o ai, de cum tragi de volan. Regula este că dacă maşina pleacă spre stânga, virezi dreapta, dar atât cât trebuie”, ne învaţă Titi Aur. 

Potrivit acestuia, pe drumurile patriei mor zilnic câte cinci persoane, iar în 90% din cazuri şoferii care produc accidentele sunt cu experienţă. Titi Aur are 53 de ani şi este unul dintre cei mai titraţi piloţi români de raliuri. Conduce de 35 de ani, iar din 1999 şi-a deschis şcoala de conducere defensivă şi pilotaj. Cursul durează o oră şi costă 100 de euro. 

Mai multe