Atenție, se schimbă programul la RAR!

27 ianuarie 2016 20:26   Național
Ultima actualizare:

Dacă ai treabă la Registrul Auto Român (RAR), trebuie să știi că nu-i vei mai găsi pe angajații instituției în fiecare zi a săptămânii.

Începând din luna februarie, programul de lucru cu publicul al reprezentanțelor RAR va fi modificat, iar șoferii vor fi primiți doar o zi pe săptămână, joia, până la ora 20.00. Pentru asta, programul mai multor angajați a fost decalat. „Considerăm că este o decizie firească din partea unei instituții care își respectă clienții, întrucât există persoane care nu își pot neglija unele activități în prima parte a zilei. În funcție de interesul publicului față de această inițiativă, vom evalua posibilitatea extinderii ei”, a declarat George Dincă, directorul RAR. În prezent, în reprezentanțele RAR programul cu publicul se desfășoară în intervalul orar  08.00 – 16.00 de luni până joi, respectiv 08.00 – 13.30 în zilele de vineri. Ca să vă programați la RAR trebuie fie să completați formularul de pe pagina www.rarom.ro, fie să sunați la numărul cu tarif normal 021/9672. 

Îţi iei o maşină nouă? Uite cum să procedezi!

Dacă vrei să cumperi o maşină nouă, este recomandat s-o achiziţionezi de la firma care reprezintă marca respectivă în România, ne sfătuiesc specialiştii RAR. Odată ce ai intrat în posesia autovehiculului, vei primi cartea de identitate şi certificatul de conformitate. La înmatriculare, Cartea de Identificare a Vehiculului trebuie să aibă aplicată o folie de securitate de către RAR. Dacă folia lipseşte, trebuie să te prezinţi la RAR, unde aceasta va fi aplicată gratuit. 

Mai multe