Atenție, șoferi! 300 de radare vă pândesc pe șosele
Cine nu a prins loc în tren sau pur și simplu vrea să plece la drum cu mașina, trebuie să aibă mare grijă. Polițiștii ies în stradă, în acest weekend, cu toate efectivele.
Carmen Dan, ministrul de Interne, a anunțat că pe străzile patriei vor fi scoase 300 de radare. Acestea vor fi amplaste pe principalele drumuri naționale, în special cele care duc spre munte, dar și pe autostrăzi.
Așa că aveți grijă la viteză! Mai ales că amenzile au crescut odată cu majorarea salariului pe economie la 1,450 de lei. Punctul reprezintă 10% din valoarea lui și se ridică la 145 de lei. Totodată, polițiștii atrag atenția că după- amiză traficul se va aglomera pe DN 1 Ploieşti - Braşov şi pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, în condiţiile în care numeroşi turişti vor pleca în minivacanţa de 1 Mai.
Ei le recomandă şoferilor să folosească variante alternative către Braşov şi Sinaia, respectiv DN 1A, prin Cheia, şi DN 7, prin Târgovişte.
Și nu uitați de taxa de pod de la Fetești! Ca să evitați aglomerația, e bine să o plătiți la benzinărie sau direct prin SMS la numărul 7577. Se poate achita până a doua zi, la ora 24.00, după ce ați trecut de barieră.