Atenţie şoferi! De azi amenzile sunt mai mari!

1 iulie 2014 9:01   Național
Ultima actualizare:

Salariului minim pe economie creşte de azi, de la 850 de lei, la 900 de lei, ceea ce duce automat la creşterea amenzilor rutiere. Un punct-amendă va creşte la 90 de lei, faţă de 85 de lei cât a fost până luni.

Aşadar, amenda minimă este, de azi, 180 de lei (două puncte), dar poate ajunge la 1.800 de lei pentru abateri grave.

Persoanele juridice a vor plăti pentru încălcarea Codului rutier între 1.890 de lei şi 9.000 de lei.

Amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, iar un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie.

Aceasta este deja a doua modificare a amenzilor de circulaţie din acest an, ultima actualizare având loc la 1 ianuarie, când valoarea unui punct de amendă a ajuns la 85 de lei, pornind de la 80 lei, cât a fost în 2013.

Mai multe