Atenție, șoferi! După ora 15.00, se deschide circulația pe Pasajul Mogoșoaia, de pe Centura București

30 septembrie 2021 12:20   Național
Ultima actualizare:

Astăzi, 30 septembrie, după ora 15.00, se va deschide traficul rutier pe Pasajul Mogoșoaia, peste DN1A. Lucrarea a costat peste 32 de milioane de lei și ar trebui să descongestioneze traficul de pe Centura București.

Pasajul Mogoșoaia este situat pe Centura București, între km 66 și 67, are o lungime de 108 metri și include rampa de urcare, rampa de coborâre și pasajul superior peste DN1A.

Contractul pentru construcția podului este de 32.259.665,70 lei fără TVA, iar finalizarea lui ar trebui să asigure fluidizarea circulației pe Centura Nord a Capitalei, anunță Compania Națională pentru Infrastructură Rutieră.

Zeci de mii de șoferi stăteau blocați zilnic în acest dop rutier. Execuția lucrărilor a început în aprilie 2020, iar darea în trafic se face astăzi, înainte de termenul contractual, prevăzut în aprilie 2022.

Antreprenorul care a realizat proiectarea și execuția pasajului de la Mogoșoaia este societatea austriacă Strabag SRL.

Pentru a nu fi deranjați de zgomot, au fost amplasare panouri antifonice pe întregul pasaj și rampele lui.

Tot astăzi ar fi trebuit să fie gata și turbogirația de la Otopeni, pentru ca ambuteiajul să dispară complet din zonă. Însă lucrările aici nu sunt gata.

Citește și: 

Pasajul Mogoșoaia. Care este stadiul lucrărilor și când vor fi gata

Fac 4 benzi pe Centura Capitalei, spre Autostrada Soarelui. Lucrarea ar fi trebuit să fie gata în 2019

Mai multe