Atenție! Sunt restricții pe podul de la Agigea, dar și pe DN7

16 septembrie 2015 13:30   Național
Ultima actualizare:

Înarmați-vă cu răbdare dacă tranzitați podul de la Agigea! Timp de o lună, în zonă sunt instituite restricții de circulație, anunță Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Și pe DN7 va fi haos timp de două luni.

De astăzi și până pe 15 octombrie, traficul rutier pe podul de la Agigea, peste Canalul Dunăre – Marea Neagră, situat pe DN 39, la kilometrul 8, se va desfășura restricționat.

Aici au loc lucrări de rabilitare a podului.

Iată cum se circulă!

-pe toată lungimea podului, pe cele patru benzi de circulație viteza de deplasare a autovehiculelor este limitată la 50 km/h;

-se restricționează traficul pentru autovehiculele și coloanele agabaritice.

Tot cu restricții se circulă și pe DN 7, sectorul cuprins între kilometri 198 și 238, de săptămâna aceasta și până pe 15 noiembrie.

Pe toată perioada instituirii măsurii, traficul rutier se va desfăşura alternativ, pe un singur sens de deplasare, din cauza executării lucrărilor de derocare a versanţilor, anunță reprezentanții CNADNR.

Între orele  8.00 – 14.00, de luni până vineri, traficul rutier va fi întrerupt pentru perioade de timp de 15 minute, pentru înlăturarea materialului rezultat în urma acţiunilor de derocare.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la dispecerat, la numerele de telefon 021/264.33.33, 021/9360.  

Mai multe