Aţi astupat groapa «vedetă», dar pe asta n-aţi văzut-o?

10 octombrie 2012 18:50
Ultima actualizare:
După trei luni, șoferii au scăpat de gaura care le-a rupt mașinile, însă o altă groapă se adâncește pe zi ce trece, la 30 de metri distanţă

Greu mai astupi o groapă în Bucureşti! E nevoie de trei luni şi de opt articole în presă.

Click! a fost singurul ziar care a luat atitudine şi nu s-a oprit să publice materiale despre craterul-gigant, până când autorităţile nu şi-au făcut treaba. Cei din Primăria Capitalei, au trimis, marţi, o echipă de muncitori ca să-l plombeze.

În articolul publicat atunci, am sesizat autorităţile cu privire la groapă

În orice ţară civilizată, o groapă nu ar„trăi" mai mult de 24 de ore. Autorităţile s-ar sesiza imediat, iar ea ar dispărea cât ai clipi. La noi, însă, este nevoie de luni de zile de aşteptare. Şi asta, în condiţiile în care ziariştii iau atitudine! Click! a publicat în nenumărate rânduri fotografii şi articole despre craterul-gigant, care a rupt o grămadă de maşini.

În articolul publicat atunci, am sesizat autorităţile cu privire la groapă

Din 4 iulie şi până în 4 octombrie, totul a fost în zadar. Astfel că, timp de trei luni, gropa din asfalt a „trăit" bine mersi, aducând şoferii la disperare. Deranjat, probabil, de articolele, tot mai dese, publicate de Click!, directorul de la Administraţia Străzilor Bucureşti, Alina Roman, a luat, în sfârşit, măsuri. A pus mâna pe telefon şi i-a cerut firmei care se ocupă de mentenanţa drumului să acopere groapa, de urgenţă.

19 iulie 2012

În articolul publicat atunci, am sesizat autorităţile cu privire la groapă

Minunea s-a întâmplat marţi. „Am pus beton şi apoi asfalt. Groapa asta nu se mai surpă niciodată", ne-au asigurat drumarii. La 30 de metri mai în faţă, o altă ruptură în asfalt. E adâncă de vreo zece centimetri, iar, dacă dai cu maşina în ea, te zgudui din toţi rărunchii.

28 iulie 2012

În articolul publicat atunci, am sesizat autorităţile cu privire la groapă

Evident că muncitorii au văzut-o, dar au trecut pe lângă ea. Că doar şefii nu le-au dat ordin să o astupe şi p-asta. Poate după acest material, vă mai trimit odată! Nu de alta, dar vrem să circulăm în siguranţă.

În articolul publicat atunci, am sesizat autorităţile cu privire la groapă
Mai multe