Au alergat 5 kilometri pictaţi ca nişte sorcove
27 aprilie 2014 18:29
Național
Ultima actualizare:
Cursă nebună sâmbătă în „Parcul Tineretului" din Capitală. Zeci de persoane au luat startul la cel mai trăznit maraton din lume. „The Color Run" este o cursă de 5 kilometri din care ieşi vopsit din cap până în piciare.
Este un maraton deschis tuturor, de la copii de câţiva anişori până la pensionari de 80 de ani. Nu contează experienţa în alergare, ci doar distracţia. De fapt, cursa nici nu este cronometrată.
Participanţii pornesc în haine albe, iar la fiecare kilometru străbătut este vopsit în diverse culori, aşa că la linia de sosire ajunge ca o sorcovă. Maratonul în culori a fost lansat în ianuarie 2012, a luat amploare de la o zi la alta, iar anul acesta a ajuns şi în România. Taxa de participare a fost de 150 de lei/pers.