Au apărut cocorii în Delta Dunării. Ce se spune despre aceste păsări și ce înseamnă prezența lor
Imagini senzaționale în Delta Dunării! Au reapărut cocorii iar specialiștii din Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) i-au pozat. Apariția cocorilor arată că vine primăvara iar vremea se încălzește
Este vorba de așa-numitul“cocor mare” (Grus grus) (114 cm), care cuibăreşte în delta Dunării. În România mai poate fi văzut rar şi “cocorul mic” (Anthrpodes virgo), care atinge 96 de cm înălţime. Acesta este numai în trecere, cuibărind în Asia Centrală şi iernând în delta Nilului.
Ce au declarat reprezentanții Rezervației Biosferei Delta Dunării
”Au reapărut cocorii în RBDD! În cultura asiatică se credea că aceste păsări trăiesc 1000 de ani, de aceea ele simbolizează viața îndelungată. Cocorul este o pasăre monogamă, care rămâne cu perechea sa pentru tot restul vieții. Din această cauză a devenit simbol al fidelității, vieții de cuplu, al dragostei și fericirii. Frumusețea și eleganța cocorilor fac ca aceste păsări să fie atât de fascinante pentru oameni, în China, Africa de Sud și Uganda cocorii fiind simboluri naționale. Ne bucură reapariția unor exemplare de cocori (sp. Grus grus) în RBDD!”, au transmis reprezentanții Administrației pe Facebook.
Ce se știe despre cocori
Cocorul are un gât lung si cioc drept. Sunt păsări sunt oportuniste, se hrănesc cu tot ce pot din habitatul lor: amfibieni, pești, insecte si rozătoare mici, semințe, fructe de pădure și diferite alte plante. Cocorii sunt păsări sociale, motiv pentru care trăiesc impreuna. Cocorii sunt specii monogame, se împerechează în aprilie și mai. Ritualul de împerechere este format dintr-un dans complicat, care include mișcări rapide ale picioarelor, salturi, întinderi si înclinari. Cuiburile sunt construite în zone mlaștinoase. Femelele depun ouă care vor ecloza după aprox 30 de zile. Ambii părinți au grijă de puii lor până la 10 luni. Până la 4 luni, puii dezvoltă același penaj ca și părinții.
Potrivit jorjette.ro, cocorul este o pasăre plăcută de Dumnezeu. Lui îi aparțin 3 zile din calendarul popular (7-9 martie). El anunță vremea potrivită pentru arat, adică aduce primăvara și de aceea nu este permis să fie omorât. Zborul disciplinat al cocorilor a fost luat ca model de către soldații lui Alexandru cel Mare. De asemenea se povestește că dacă cocorii zboară foarte sus, ei sunt în drum spre țara piticilor, cu care doresc să poarte război
Citiți și
Imagini superbe din Delta Dunării! Google a fotografiat-o din căruță