Au apărut teste negative pentru COVID-19 falsificate! Cât costă documentele cu care se vrea intrarea frauduloasă în Grecia

14 iulie 2020 17:52   Național
Ultima actualizare:

Documente false care certifică un test negativ pentru Covid-19 erau vândute marţi, 14 iulie, la punctul de trecerea frontierei din Bulgaria în Grecia Promachonas, cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei măsuri care prevede obligativitatea acestor documente, la miezul nopţii de marţi spre miercuri, dezvăluie presa greacă.

Presa greacă scrie că la punctul de trecere Kulata-Promachonas a apărut o mică industrie cu certificate false. Sunt schimbate nume și alte date personale și costă în jur de 30-40 de euro un test fals de COVID-19, informează Digi 24.

Certificate false care arată că persoană nu ar avea COVID-19

Potrivit posturilor de televiziune din Grecia, unii turişti ar fi cumpărat certificate false şi le-ar fi prezentat autorităţilor elene, pentru a evita testarea la Promachonas, o plasare în izolare pe o perioadă de 24-36 de ore sau o plasare în carantină pe o perioadă de 14 zile, într-un hotel special, în cazul în care testul se dovedeşte pozitiv.

Aceste certificate false atestă că deţinătorul a fost testat „negativ” cu COVID-19 și că nu reprezintă, astfel, un pericol de a intra în țară. Potrivit televiziunii, persoane care deţin astfel de certificate - ce nu au fost emise de către laboratoare acreditate - schimbă numele şi alte date esenţiale şi le vând celor care vor să intre în Grecia.

Autorităţile elene sunt la curent cu aceste certificate false şi intenţionează să efectueze teste aleatorii turiştilor, la frontieră.

Cei depistați cu documente false vor răspunde în fața legii, după cum au avertizat de mai multe ori autoritățile grecești, dar și Ministerul de Externe de la București. Oficialii eleni vor lua în considerare doar certificatele emise de laboratoare care dețin acreditările necesare.

Mai multe