Au aşteptat 72 de ore slujba de Sfânta Maria

15 august 2012 16:18   Național
Ultima actualizare:

Peste 50.000 de pelerini, veniţi din toate colţurile ţării, şi-au petrecut ultimele trei zile sub cerul liber, în curtea Mânăstirii Nicula, în corturi, pe saltele, dar şi în aşternuturi improvizate, unde s-au odihnit până la începerea ceremoniei de Sfânta Maria. Un episcop a adormit însă chiar în timpul slujbei.

Unii dintre pelerini, care au venit la Nicula din celălalt capăt de ţară, Brăila sau Galaţi, şi-au adus de acasă, de la sute de kilometri distanţă, pături groase, plăpumi, perne, pe care, la plecare, şi le-au înghesuit în bagaje. Au spus că credinţa le-a ţinut de cald şi că ar fi venit la mânăstire chiar şi dacă ar fi plouat. „A fost cam frig noaptea trecută. Am intrat în biserică, m-am rugat, am cântat, m-am plimbat. Nu am dormit. Sunt de la Ploieşti şi vin aici pentru că noi nu avem o biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului", a spus Ioana Tănase, care a venit în ziua ei liberă, la Nicula, să se roage icoanei miraculoase deoarece îi place mult atmosfera de la această mânăstire din Ardeal. Invitat la slujba de la Mânăstirea Nicula, episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, Siluan, a fost surprins dormind pe scaun în timp ce Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, rostea predica.

Episcopul românilor ortodocşi din  Ungaria, Siluan, a fost surprins  dormind pe scaun, în altar

S-au împărţit 20.000 de sarmale

După slujbă, pelerinii au stat la coadă ca să primească câte o porţie generoasă de sarmale, pâine şi câteva felii de cozonac.

Cozile s-au întins pe câţiva metri buni, iar jandarmii au avut grijă ca totul să se desfăşoare fără probleme şi lumea să nu blocheze curtea mânăstirii.

Pentru mâncarea oferită au trudit 40 de oameni în bucătăria Mânăstirii Nicula. Ei au gătit circa 20.000 de sarmale şi sute de cozonaci. Sarmalele au fost de post şi pentru ele s-au folosit sute de kilograme de varză, orez, soia şi alte ingrediente.

Militar rănit la festivităţile pentru Ziua Marinei

Un militar a fost rănit în timpul demonstraţiilor desfăşurate la Constanţa cu prilejul Zilei Marinei. El făcea parte din dispozitivul de luptă de pe faleza Comandamentului Flotei, ce trebuia să respingă atacul scafandrilor. În timpul unui schimb de focuri cu muniţie de manevră folosită la demonstraţii şi exerciţii militarul a fost rănit la glezna stângă de reculul armei de foc a unui coleg.

„Încărcătorul acesteia a explodat, iar schijele l-au rănit", au precizat reprezentanţii Marinei Militare. Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Mii de persoane, majoritatea turişti aflaţi pe litoral, au participat ieri la Ziua Marinei Române, sărbătorită printr-o serie de ceremonii militare şi religioase, depuneri de coroane de flori la monumente, exerciţii demonstrative, jocuri marinăreşti şi spectacole artistice.

BACĂU- Au făcut o colivă uriaşă

20 de kg de grâu, 5 kg de miez de nucă, zahăr, biscuiţi şi tot felul de mirodenii. Sunt ingredientele pe care enoriaşele gospodine de la Biserica Precista din Bacău le-au folosit pentru a face o colivă uriaşă.

Aceasta deoarece ieri, de Sfânta Maria, biserica situată în centrul municipiului Bacău şi-a serbat Hramul. Coliva gigant se face an de an la acest lăcaş de cult. Ea a fost aşezată pe o masă în faţa soborului de preoţi şi a fost înconjurată de alte zece colive cu greutate de un kilogram. Enoriaşii susţin că această colivă gigant reprezintă în tradiţia creştină Adormirea Maicii Domnului, iar celelalte colive care o înconjoară sugerează tot felul de episoade din viaţa Fecioarei Maria.

După slujbă aceasta a fost împărţită enoriaşilor. Sute de băcăuani s-au înghesuit să pună acatiste şi să sărute icoana făcătoare de minuni.

Mai multe