Au căzut cu schela de la 4 metri

16 decembrie 2015 22:37   Național
Ultima actualizare:

Sfârşit tragic pentru un tânăr care muncea pe şantierul unui imobil de birouri din Capitală. Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a murit după ce a căzut cu schela pe care lucra, de la 4 metri înălţime. El s-a lovit puternic la cap şi nu a supravieţuit până la sosirea salvatorilor.

Tânărul lucra cu încă doi colegi la montarea unor armături din oţel beton. Joi, în jurul orei 11.30, schela pe care se aflau s-a prăbuşit din motive încă necunoscute. Muncitorii au fost prinşi sub un munte de materiale de construcţii şi componente de schelă, însă doar doi au supravieţuit căzăturii. Ei au fost transportaţi la spitalele Elias şi Floreasca, având răni minore. Colegul lor, însă, a suferit traumatisme severe la nivelul capului şi membrelor şi nu a putut fi salvat. Şantierul se află pe Bd. Dimitrie Pompeiu.

Aici se ridică un ansamblu de clădiri de birouri de 8 etaje, Hermes Campus Pipera. O echipă a ITM Bucureşti a demarat o anchetă pentru a afla dacă muncitorii lucrau în condiţii de siguranţă. Contactaţi de Click!, reprezentanţii firmei de construcţii care ridică ansamblul cred că e vorba de o neglijenţă a angajaţilor.

„La toate şantierele noastre se lucrează respectând regulile de securitate în muncă. Din nefericire, sunt momente în care neglijenţa umană nu poate fi anticipată. Evenimentul ne afectează pe toţi, iar gândul nostru este la cei doi angajaţi aflaţi în spital”, ne-a spus Alexandros Ignatiadis, acţionar al Octagon Contracting&Engineering.

Mai multe