Au chemat voluntari să pună agheasmă în 200.000 de sticle
Mii de credincioşi sunt aşteptaţi de Bobotează la slujba de sfinţire a apei, care va avea loc pe faleza Cazinoului din Constanţa. Mâine, în ajun de Bobotează, după ce IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia liturghia de dimineaţă, apa sfinţită va fi îmbuteliată în 200.000 de sticle pentru a fi dată credincioşilor care vor veni la sărbătoare.
Minivacanţa de Revelion se încheie în acest weekend cu Boboteaza. Încă de sâmbătă, din ajun, în Constanţa, Bucureşti sau Galaţi, încep pregătirile pentru marea sărbătoare. Boboteaza ne aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul. Termenul de „agheasmă“ vine din limba greacă şi înseamnă atât lucrarea de sfinţire a apei, adică slujba în sine, cât şi obiectul sfinţirii, adică apa.
Credincioşii se întreabă de ce se păstrează apa pe care o primim la Bobotează proaspătă multă vreme. „Exista la un moment dat o teorie că agheasma nu se strică pentru că preoţii cufundă în apă o cruce de argint, element care are proprietatea de a ioniza apa şi prin urmare există un transfer fizico-chimic. Acest lucru nu se aplică, întrucât mulţi preoţi care sfinţesc apele folosesc cruci de lemn. Aici este vorba de puterea Duhului Sfânt, de o apă vie“, explică minunea IPS Teodosie, citat de adevarul.ro. Agheasma, ne învaţă arhiepiscopul Tomisului, se bea de pe data de 5 ianuarie, din Ajunul Bobotezei, când este bine să postim, şi până pe 14 ianuarie, pe nemâncate, după ce ne facem rugăciunea. Apa sfinţită care rămâne se păstrează în casă şi se bea în timpul anului atunci când creştinii simt că trec prin situaţii mai grele de viaţă.- La Constanţa, în acest an, manifestările încep chiar de mâine, 5 ianuarie. După ce IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia liturghia de dimineaţă, apa sfinţită va fi îmbuteliată în 200.000 de sticle pentru a fi dată credincioşilor care vor veni duminică la sărbătoare. Pentru a face faţă cererii mari, biserica a cerut sprijinul voluntarilor ca să vină să-i ajute la îmbutelierea apei sfinţite. Pe 6 ianuarie, în zi de mare sărbătoare, începând cu ora 11.45, soborul de preoţi în frunte cu IPS Teodosie şi credincioşii vor pleca în procesiune de la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel Constanţa până pe faleza oraşului, unde va începe la ora 12.00 slujba de sfinţire a apei. Din cele 200.000 de sticle cu agheasmă, cu 50.000 mai multe ca anul trecut, va fi formată Crucea Sfântului Andrei, cel care a propovăduit creştinismul în Dobrogea. După Marea Slujbă, arhiepiscopul Tomisului va arunca trei cruci în apa Mării Negre, urmând ca cei mai curajoşi şi buni înotători să le aducă la mal şi să fie binecuvântaţi.- Şi la Galaţi se va oficia o slujbă pe Faleza Superioară a Dunării, apoi curajoşii sunt invitaţi să se arunce în apele Dunării pentru a recupera crucea ce va fi aruncată cu prilejul Sărbătorii de Bobotează.- La Bucureşti, sărbătoarea Botezului Domnului se va ţine ca de obicei la Catedrala Patriarhală, ne-a declarat Vasilă Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. În faţa sfântului locaş vor fi aşezate vase speciale cu apă pentru sfinţire şi va fi ridicată o cruce. Anul trecut, din cauză că vremea nu a fost deloc geroasă, aşa cum ar trebui să fie în această perioadă, crucea n-a fost din gheaţă, ci din cetină de brad şi flori. Sfinţirea cea mare a apei va fi oficiată în curtea Catedralei Patriarhale, după Sfânta Liturghie. Apa pentru agheasmă este luată de la izvorul “Lacrimă de cristal”, de la o adâncime de aproape 190 de metri.
Vremea de Bobotează
Conform prognozei meteo, până la Bobotează și Sfântul Ion se vor înregistra precipitații mai ales sub formă de ninsoare zilnic, pe arii extinse. Pe 6 ianuarie, când e sărbătorit Botezul Domnului, vor fi temperaturi de -11 grade la munte și -5 grade noaptea la București, iar ziua, 1 grad Celsius. Meteorologii au mai spus că atât ceața, cât și ninsorile, vor pune stăpânire pe țara noastră, iar în unele zone vântul va sufla cu putere. Pe 7 ianuarie, când creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, temperaturile vor mai crește ușor.