Au convins tot satul să planteze ierburi aromatice
Care-i primul gând al unui om care porneşte o afacere? Cel mai probabil, cum să facă profit, cât mai repede şi constant. Andreea şi Lucian Urse au împărţit de la început câştigul cu cei care-i ajută să-l obţină. Iată cum i-a convins pe localnicii din Ghimpaţi (Giurgiu) să cultive plante „de fiţă”!
Nici unul, nici altul nu sunt specializaţi în agricultură. Sunt „copii de oraş”, pentru care viaţa la ţară era frumoasă atâta vreme cât nu trebuia să şi locuiască la sat. Însă, viaţa a avut alte planuri pentru ei, căci în 2014 au pus pe picioare o afacere frumos mirositoare în comuna Ghimpaţi din judeţul Giurgiu. „Eco Herbal” s-a născut ca o întreprindere socială care se ocupă cu producţia, colectarea şi procesarea primară a plantelor medicinale şi aromatice.
„Îi spunem socială fiindcă obiectivele noastre principale constau în generarea de surse de venit pentru localnicii din mediul rural. Prin producţia plantelor medicinale pe terenuri sociale, ori prin colectarea de plante din flora spontană generăm surse de venit pentru grupurile de rromi şi persoanele care nu deţin terenuri în proprietate. Profitul nostru? Eu cred că profitul se măsoară în binele făcut oamenilor de lângă noi”, ne-a spus Andreea, care deţine de 13 ani şi o agenţie de publicitate. Cu suficientă experienţă de business în spate, Andreea s-a înhămat la jugul unei îndeletniciri cu totul diferite.
Deşi cunoştea provocările mediului de afaceri, nu i-a fost uşor să treacă de la reclame la cultivarea pământului. Atunci, cei doi soţi au înţeles că pentru a avea succes trebuie să-i ajute pe alţii să prospere. Au bătut din poartă în poartă, au strâns oamenii la sfat şi i-au convins că munca lor are valoare. Zeci de localnici au acceptat să cultive plante aromatice şi medicinale pe pământurile lor, pe care „Eco Herbal” le cumpără la un preţ onest. Produsele recoltate sunt deshidratate, ambalate şi livrate clienţilor, interni şi externi, din industria farmaceutică sau cea alimentară. Câmpurile şi grădinile oamenilor din Ghimpaţi sunt acum pline de cimbru, busuioc, fenicul, lavandă, şofrănel, ricin, armurariu. În plus, oamenii din sat culeg tot ce creşte pe câmpurile lor scăldate în soare, de la muşeţel la coada calului. În doi ani de business social, Andreea şi Lucian Urse le-au insuflat ţăranilor din Ghimpaţi speranţa într-un trai mai bun, oferindu-le şansa de a-şi valorifica, cinstit, munca prestată. Cei doi soţi au investit 32.000 € în afacerea lor, finanţare asigurată de OMV Petrom, în urma competiţiei de afaceri sociale „Fabricat în Ţara lui Andrei”. Anul acesta, alţi 10 tineri au fost sprijiniţi financiar pentru a-şi pune în practică ideile geniale.
Lucian Urse e inginer electronist, dar la „Eco Herbal” ştie totul despre produsele pe care le livrează
Mâncarea ecologică are potenţial.
Andreea Urse a absolvit Sociologia şi Asistenţa Socială şi cel mai bine se pricepe să lucreze cu oamenii
Românii au prins gustul afacerilor mici cu produse sănătoase. Lia Aron se numără printre cei zece antreprenori recompensaţi anul acesta cu banii necesari demarării unui proiect ingenios. „Dar din Glie” e o unitate de producţie a legumelor organice, dezvoltată în comuna Marghita (Bihor). Pentru a-şi procura seminţe curate pentru produsele ei, Lia a ajuns până în Australia, unde există nenumărate bănci de seminţe. Afacerea ei va crea, pentru început, două locuri de muncă permanente şi trei sezoniere şi are ca scop sprijinirea a zece familii defavorizate.