Au dat 15.000 de euro ca să intre în România
Opt migranţi de origine asiatică, cu vârste cuprinse între 18 şi 37 ani, au fost prinşi joi, în jurul orei 22.30, de grăniceri în timp ce încercau să intre ilegal în România.
Nu s-au furişat, ci au sărit pur şi simplu gardul de protecţie. Au crezut că dacă este întuneric nu-i vede nimeni. “Poliţiştii de frontieră au descoperit trei chinezi, doi pakistanezi, doi afgani şi un indian, care au încercat să intre ilegal în ţară, evitând efectuarea controlului din Punctul de Frontieră Calafat”, anunţă autorităţile. Aceştia nu aveau la ei documente de identiate şi au mărturisit că au plătit unor călăuze de 15.000 de euro ca să ajungă în România şi de aici la Paris. Din cercetări a reieşit faptul că aceştia au plecat în urmă cu aproximativ o lună din Turcia şi au trecut prin Bulgaria, fiind ajutaţi de doi şoferi.