Au dat jos panoul cu greșeli

9 februarie 2015 23:37   Național
Ultima actualizare:

Panoul rutier cu distanţe halucinante între diferite localităţi din România, care răsărise sâmbătă pe DN17, la ieşirea din municipiul Suceava spre Gura Humorului, a dispărut.

Ieri, după ce muncitorilor de la firma Teotrans Consulting Bucureşti, care au montat aceste panouri, li s-a atras atenţia că distanţele imprimate pe plăcuţă erau total eronate, indicatoarele au fost demontate.

Domnul Andrei Huţanu, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava, va ajunge în faţa comisiei de disciplină pentru a da explicaţii despre această situaţie. Este o chestie foarte gravă pentru că putea fi un indicator care să pună în pericol circulaţia rutieră”, a spus Ovidiu Laicu, directorul Direcţiei de Drumuri şi Poduri Iaşi. Reprezentantul firmei Teotrans Consulting, Alin Andriaş, a precizat că greşeala aparţine unei firme din Bucureşti care a inscripţionat greşit numărul de kilometri dintre localităţi, ordinea acestora fiind corectă. „Muncitorii care au montat panourile nu au fost atenţi din cauza viscolului şi a zăpezii”, s-a justificat Andriaş. Panoul greşit a fost demontat, iar până la finalul săptămânii vor fi aduse panourile corecte. 

Au lăsat altă plăcuță cu erori

Interesant este că ajustările se fac doar după intervenţia presei. Autoritățile au îndepărtat doar indicatorul despre care au primit sesizări că are greșeli, fără să verifice dacă au mai fost montate și altele. Ieri, în zonă se afla un alt panou cu distanțe eronate. Pe tabla indicatoare spre Aeroportul Suceava apare o distanţă de 6 km, în realitate fiind aproximativ 21 km.

Au pus stâlpi în mijlocul drumului, apoi au mințit că i-au mutat

Locuitorii de pe Calea Baciului, din Cluj, sunt revoltați și spun că primăria îi sfidează. După ce, în toamna anului trecut, municipalitatea a amplasat stâlpi pentru iluminat în mijlocul trotuarului, o mămică a postat o plângere pe site-ul domnuleprimar.ro. Femeia a sesizat faptul că nu poate circula pe trotuar cu căruciorul copilului, pentru că nu are loc de stâlp și a postat o fotografie demonstrativă. Oficialii primăriei i-au răspuns după 74 de zile că problema s-a rezolvat: “Vă comunicăm faptul că stâlpii la care faceți referire au fost relocați”. Oamenii au rămas surprinși să vadă că, de fapt, municipalitatea nu a mișcat un deget pentru remedierea situației. Potrivit ziardecluj.ro, aceștia au făcut noi fotografii în care demonstrează că “obstacolele” au rămas în același loc.

Mai multe