Au dat-o afară din școală pentru că avea fustiță cu floricele

13 octombrie 2015 10:25   Național
Ultima actualizare:

Un caz incredibil, la o școală generală din Constanța. O elevă de gimnaziu, de 11 ani, a venit la școală cu o fustiță cu floricele. Directoarea i-a spus că este nesimțită și a trimis-o acasă. Fetița a trebuit să traverseze singură, nesupravegheată, o cale ferată şi o autostradă cu patru benzi, pentru a ajunge acasă.

O elevă din Constanţa a fost dată afară de la ore fiindcă fusta pe care o purta nu respecta regulamentul şcolar: în loc să fie neagră simplă, avea floricele. Decizia a fost a directoarei Elena Preda, care a invocat motivul că nu s-a respectat regulamentul școlar care prevede ca fustele elevelor să fie negre, fără model, scrie protv.ro.

Sorina Spilcea, mama elevei de 11 ani, s-a certat cu directoarea care a recunoscut că a făcut-o „nesimţită” pe copilă. Incidentul a fost filmat și difuzat de protv.ro.

După ce a fost dată afară de la ore, eleva a trebuit să traverseze singură, nesupravegheată, o cale ferată şi o autostradă cu patru benzi, pentru a ajunge acasă, potrivit familiei ei.

La rândul ei, mama fetiței a fost dată afară din școală de directoare, sub motiv că nu are timp de discuții pentru că are ore.

Cazul este anchetat de Inspectoratul Şcolar.

Mai multe