Au făcut grătar în mijlocul Dunării
Pasiunea românilor pentru grătar în aer liber îmbracă şi forme extreme! Câţiva tineri din comuna brăileană Gropeni s-au gândit să sărbătorească într-un mod aparte sfârşitul iernii.
Ei s-au urcat duminică pe unul dintre puţinele sloiuri care mai pluteau pe fluviu şi au petrecut cu mici la grătar şi cu un vin bun. Cei şapte tineri amatori de adrenalină au măsurat totuşi grosimea gheţii cu o cange. Când s-au convins că sloiul are trei metri grosime, au urcat “la bord” şi au încins grătarul. Pentru siguranţă, ei au legat cu o frânghie două bidoane mari de plastic şi le-au pus de o parte şi de alta a “banchizei” plutitoare.
“În caz că se rupea gheaţa, ne agăţam de frânghie ca de un colac de salvare, că bidoanele astea n-avea cum să se ducă la fund”, au explicat, amuzaţi, “grataragiii” din Gropeni. “Iarna e pe terminate, aşa că am hotărât să profităm de ultimele sloiuri şi să facem un grătar special”, a povestit, pentru adevarul.ro, Vasile Puia, organizatorul acţiunii. “Să mănânci şi mici, să fii şi plimbat cu sloiul pe Dunăre – asta da distracţie! Oricum, să facem grătar în pădure nu puteam, fiindcă nu avem voie să aprindem focul acolo”, a încheiat şeful găştii.Petrecerea de pe sloiul de gheaţă a durat până seara. La final, tinerii au desfăcut o sticlă de şampanie şi au lansat un lampion, iar apoi s-au întors în siguranţă la mal, cu barca pe care au avut-o tot timpul legată de sloiul care se rotea din cauza curentului puternic al fluviului.