Au găsit cauza îmbolnăvirii bebelușilor cu E.coli?
Vaccinurile pentru bebeluși. Acestea ar putea fi cauza îmbolnăvirii micuților cu E.coli. Anunțul a fost făcut după ce Corpul de control al Guvernului a efectuat controale și a depistat nereguli la anumite doze.
Corpul de control a constatat că majoritatea celor internaţi aveau un sistem imunitar slăbit din cauza altor afecţiuni precedente internării.
Acestora le fuseseră administrat vaccinul HEXAXIM, despre care Corpul de control susţine că este un "medicament neautorizat de punere pe piaţă".
Copiii, vaccinați cu medicamente neautorizate
Deşi Agenţia Naţională a Medicamentului a informat Ministerul Sănătăţii că este un medicament neautorizat, societatea Polisano a fost autorizată să distribuie 107.300 doze X 0,5 ml din vaccinul HEXAXIM având mai multe obligaţii, printre care: să se asigure că seria distribuită în România va avea buletine de analiză conforme şi certificat de eliberare în conformitate cu legislaţia europeană; să urmărească evenualele reacţii adverse apărute după administrare; să informeze Agenţia Naţională a Medicamentului în legătură cu calitatea produsului.
Doze deteriorate la cabinete
Mai mult, unul dintre cabinetele medicale în care s-a vaccinat unul dintre cei 16 copii internaţi a raportat deteriorarea unor doze de vaccin, însă în formular se regăseau ştersături privind vaccinurile deteriorate şi stocurile acestora. În plus, asistentul medical ''a preluat de la Direcţia de Sănătate Publică Argeş vaccinuri pe care însă nu le-a transportat în aceeaşi zi la frigiderul din cadrul cabinetului medical, ci s-a oprit cu acestea la domiciliul propriu, vaccinurile fiind transportate la frigider a doua zi, când a constatat şi faptul că celelalte doze de vaccin din frigider erau depreciate''.
A fost sesizat Parchetul
O altă problemă semnalată este că Spitalul Județean de Urgență Pitești a folosit din 2013 până în 2016 dezinfectanți în principal de la Hexi Pharma.
Ca urmare a celor depistate, Corpul de control s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a efectua verificări privind situaţia reală a stocurilor de vaccinuri şi calitatea vaccinurilor administrate.
"Având în vedere că, urmare a verificărilor privind stocul dozelor de vaccinuri la două cabinete medicale, s-au constatat diferențe între cantitățile raportate de către aceste cabinete Direcției de Sănătate Publică Argeș și cele existente fizic în stoc, există posibilitatea ca și în alte cazuri, între situațiile raportate Direcțiilor județene de sănătate publică și situația faptică a vaccinurilor aflate asupra medicilor de familie, să fie diferențe privind starea vaccinurilor și cantitățile existente, iar situațiile existente la nivelul Direcțiilor județene de sănătate publică să nu corespundă realității", mai spune Corpul de control al premierului, făcând referire și la "lipsa unei proceduri a activității de manipulare a vaccinurilor".
Val de îmbolnăviri în Argeş
Scandalul îmbolnăvirilor în România a izbucnit în 29 ianuarie, când au fost transferaţi la Spitalul ”Marie Curie” din Bucureşti 16 copii, majoritatea din Argeş, cu SHU sau cu suspiciuni de SHU. Dintre aceştia, trei fetiţe din Argeş au murit în spital, pe 4, 15 şi 16 februarie.
În martie, un băiețel român de un an și două luni, care locuia în Florența, a fost diagnosticat de medici cu sindrom hemolitic-uremic.
Cauza îmbolnăvirii copiilor care au dezvoltat sindrom hemolitic-uremic este o tulpină de E.coli, a anunţat, în 25 februarie, ministrul Sănătăţii.
În cadrul anchetelor efectuate de autorităţi a fost luată în calcul şi varianta ca brânza de la „Lactate Brădet” să fi provocat îmbolnăvirile.
În 9 martie, managerul Institutul Cantacuzino a declarat, pentru news.ro, că brânza de la Brădet nu a fost sursa îmbolnăvirii copiilor.