Au ieftinit cartofii că nu mai aveau cumpărători
După scumpirile care se ţin lanţ de la începutul anului, iată, în sfârşit, prima veste bună. Unele alimente de bază apar acum în pieţe cu preţuri reduse chiar la mai mult de jumătate.
Cartofii au dat startul primelor ieftiniri din 2011. „Mâncarea săracului" costă acum un sfert din cât era în urmă cu câteva săptămâni. Motivul? Ţăranii au adunat recolta, iar aceasta a depăşit orice aşteptări.
Astfel, dacă luna trecută, românii erau nevoiţi să scoată din buzunare 3 lei, sau chiar 4 lei, pentru un kilogram de cartofi, acum nu vor plăti mai mult de 1 leu pentru aceeaşi cantitate.
„Îi dădeam cu 2,5 lei săptămâna trecută, acum i-am lăsat la 80 de bani. Nu avem ce face. S-au făcut mulţi anul acesta, recolta a mers bine şi lumea vine cu ei la piaţă. E concurenţă şi nu poţi să ţii la preţ. Mai ales că nici lumea nu-şi mai permite. Veneau pensionari, săracii, să cumpere un cartof. Le mai puneam noi în pungă unu-doi în plus, că ni se făcea milă", ne-a mărturisit Nicolae Drăgoi (48 de ani), un producător care-şi desface marfa în piaţa Delfinului din Capitală. Ţăranii spun că au ajuns să livreze marfa cu TIR-urile, engros, cei mai câştigaţi fiind intermediarii, care nu oferă mai mult de 35 de bani pentru un kilogram de cartofi.
«Nu ne rămâne nimic. Nu scoatem nici banii pe care i-am investit»
Constanţa Teodorescu (79 ani) pensionară: „Cumpăr numai de la ţărani, că la ei găsesc produse proaspete şi ieftine. Dacă nu îmi ajung banii, mă tocmesc cu omul şi mă înţelege. Este bine că s-au ieftinit cartofii, măcar asta să ne permitem şi noi. Că la pensiile noastre, nu prea vedem carnea la culoare"
Aurel Nae (50 ani) producător: „Am redus preţul de la 2 lei, la un leu. Merge slab de tot vânzarea, nu ai ce face! Mulţumim lui Dumnezeu că am avut producţie bună anul acesta. E piaţa plină de cartofi, nu poţi să ţii preţurile ridicate, că vine altu care cere mai puţin şi îţi ia clienţii"
Maria Pleşa (54 ani)producător: „Nici măcar costurile de producţie nu le acoperim. Un kilogram de cartofi de sămânţă costă 3 lei. Noi îi vindem cu 1 leu. Ca să nu mai punem la socoteală munca noastră, banii băgaţi de-a lungul anului. Eu vin cu ei la piaţă şi iau un preţ mai bun. Dacă îi dădeam engross, nu mă alegeam cu nimic"
Citeşte şi:
Portocale greceşti – 2,61 lei. Cartofi româneşti – 3,35 lei