Au inaugurat Spitalul Gomoiu, dar tot nu-i gata!
29 de ani de aşteptare. 1975 de zile de muncă. Atât a fost necesar pentru a se ridica, la Bucureşti, prima unitate medicală pentru copii, realizată la nivel european în România, după Revoluţie. Este vorba de noul Spital Gomoiu. Şase etaje, 10 săli de operaţie, 222 de paturi şi nouă secţii, de la ORL la diabetologie.
Pe afară pare ceva de vis, un spital SF. Îţi suceşti gâtul şi calci cu băgare de seamă, zici că eşti la farmacie. În primul rând adio ambuteiaje la porţile spitalului din cauza maşinilor care se bat pe locuri de parcare, adio şpăgi la paznici pentru un loc liber. Motivul? Există o parcare subterană, cu o capacitate de 119 locuri, dintre care cinci pentru ambulanţe şi un parc cu o suprafaţă de 3.400 mp.
Senzaţia de catedrală a medicinei se păstrează şi la intrare, te uiţi cu sfială dacă eşti murdar pe picioare, atât este de curat. Din păcate nu toate cazurile pot fi rezolvate în acest nou spital, deşi administratorii, Primăria Capitalei, au promis o astfel de instituţie. Nu toată unitatea medicală este gata şi funcţionează doar cele 3 secţii - pediatrie, neurologie şi ORL - care erau până acum în construcţia veche de aproape 90 de ani.
Nici sălile de operaţii nu sunt pregătite şi dotate complet, doar în trei săli se fac intervenţii. Acestea au primit aparatură de ultimă generaţie şi au fost deja folosite pentru tratarea pacienţilor.
Prin ridicarea noii clădiri, numărul de paturi al unităţii medicale a crescut de la 157 la 222. Ce există, în secţiile ORL şi Neurologie de exemplu, este însă la un nivel fără precedent în România la un spital de copii. Dacă unitatea medicală va reuşi să utileze şi celelalte secţii, ortopedie, diabet, hematologie, dermatologie, oncologie, chirurgie şi endocrinologie, la acelaşi nivel, vom putea spune în sfârşit să suntem şi noi în Europa. Deocamdată acestea sunt nefuncţionale, pentru ele lipseşte aparatura şi nu există personal medical specializat.