Au început acțiuni masive de protest. Revendicările sindicaliștilor care vor protesta o lună și jumătate

14 ianuarie 2021 12:20   Național
Ultima actualizare:

Au început acțiuni masive de protest în țară. Sindicaliștii de la Cartel Alfa au declanșat începând de astăzi, 14 ianuarie, manifestații care se vor întinde până pe 28 februarie. Aceștia sunt nemulțumiți de măsurile luate de Guvern și cer salarii și pensii decente.

Programul de acțiuni se va desfășura sub forma ”Caravanei drepturilor sociale”, pe traseul: Baia Mare-Târgu Mureș-Brașov -Ploiești-București.

Caravana a pornit astăzi de la Baia Mare, unde a avut loc un miting în fața prefecturii cu participarea sindicatelor locale, iar apoi, pe traseul spre București, se va opri în orașele Târgu Mureș, Brașov și Ploiești.

În toate aceste orașe, vor avea loc acțiuni în fața prefecturilor. Când va ajunge în București, caravana va merge la Coroceni, acțiunea fiind programată pentru 18 ianuarie, la ora 10.00.

După care protestul se va muta în fața sediilor partidelor politice aflate guvernare, pe 19 ianuarie, și la Ministerul Finanțelor Publice, pe 20 ianuarie.

Manifestațiile vor continua până la sfârșitul lunii februarie cu acțiuni zilnice de pichetare la nivelul prefecturilor județene, în cascadă, și a sediilor Ministerului Muncii (22 și 29 ianuarie, 4, 11 și 19 februarie), Ministerului Finanțelor (20, 26 ianuarie și 2, 9, 15 februarie) și a sediiilor PNL, USR Plus, UDMR (19 ianuarie și 10, 17 și 24 februarie).

Revendicările sindicaliștilor de la Cartel Alfa

Sindicaliștii de la Cartel Alfa cer:

  • Un salariu minim decent:
  • Pensii echitabile;
  • Servicii publice de calitate;
  • Deblocarea negocierii colective;
  • Taxare justă;
  • Aplicarea corectă a legislației.

”Salariul minim garantat în plată crescut cu doar 41 lei net. În stabilirea acestei modificări arbitrare a salariului minim guvernul a negat propria formulă de calcul, ignorând legislația în vigoare”, au transmis reprezentanții confederației.

Salariul minim pe economie a crescut cu 3%, în 2021

Premierul Florin Cîțu a anunțat pe 13 ianuarie, creșterea cu 3% a salariului minim în 2021, la 2.300 de lei. El a spus că măsura, adoptată în ședința de Guvern, se aplică din ianuarie.

La stabilirea salariului de bază minim brut pe țară pentru anul 2021 s-a avut în vedere o formulă de calcul care ia în considerare atât rata inflației de 2,2 %, cât și creșterea reală a productivității muncii pe persoană, de 0,8 % pentru anul 2020.

Pentru personalul cu studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul de pregătire, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se menține la suma de 2.350 lei.

De majorare vor beneficia aproximativ 1,4 milioane de salariați, din cei 5,3 milioane pe care-i are România oficial. 

Mai multe