Au intrat cu mașina în mare și au rămas blocați la 20 de metri de mal

15 iunie 2015 21:32   Național
Ultima actualizare:

Nici nu a început bine sezonul estival, că salvamarii au treabă.

În weekendul care tocmai s-a încheiat, 15 oameni au sărit să salveze din apele agitate ale mării un bolid. O maşină 4 X 4 cu număr de Bucureşti a intrat în mare, pe plaja de la Năvodari, şi a rămas blocată în nisipul mării, la circa 10 metri de ţărm, scrie adevarul.ro. Autovehiculul marca Toyota Hilux a fost băgat în apă, pe plaja Merlin, ca să tracteze două ski-jet-uri aflate la distanţă de ţărm. Însă manevrele şoferului au dat greş, îngreunate de vântul puternic şi marea agitată. Mai mulţi oameni aflaţi pe plajă au sărit să dea o mână de ajutor şi numai după un efort comun, cu nişte frânghii, Toyota a putut fi urnită din loc, scrie adevarul.ro. Maşina a fost scoasă pe plajă, lăsată pe ţărm să se scurgă apa din ea, timp în care oamenii au scos şi ski-jet-urile din mare. 

Mai multe