Au luat 35 de milioane de lei şi au pasat lucrările

2 aprilie 2017 20:02   Național
Ultima actualizare:

Licitaţiile se fac doar ca să fie făcute, altfel nu ne explicăm cum de firmele declarate câştigătoare sunt de duzină. Construcţia parcărilor de pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti a revenit unor societăţi care sunt fie în insolvenţă, fie nu au angajaţi.

Autostrada Bucureşti-Ploieşti a fost inaugurată în iulie 2012 şi de atunci se căznesc autorităţile să amenajeze parcări şi spaţii de servicii. Într-un final au organizat licitaţie pentru lucrări, dar ce să vezi? O firmă în insolvenţă, alta fără nici un angajat şi o a treia care are sediul în incinta Ministerului Transporturilor au câştigat-o. Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), este vorba despre Asocierea SC Good Prod SRL-SC Axia SRL -Transproiect 2001 SA. Cele trei au luat împreună 35 de milioane lei, însă, nu au intrat pe şantier. Lucrările au demarat la 1 martie, conform calendarului, însă, muncitorii sunt de la o altă societate: Euroconstruct.

Reporterii Click! i-au găsit la lucru la kilometrul 17 şi au stat de vorbă cu ei. ”Doar noi suntem în zonă şi vom face parcările pe ambele sensuri”, ne-a explicat unul dintre ingineri. Ceea ce înseamnă că cele două societăţi, Good Prod şi Axia, au subcontractat lucrarea. Surse din cadrul  CNAIR ne-au mărturisit faptul că astfel de parctici sunt des întâlnite. ”Rămân cu banii fără să facă nimic. Euroconstruct tot era în zonă cu utilaje, că lucrează la finalizarea autostrăzii, şi au luat ei”, spun angajaţi ai companiei.

Parcările de scurtă durată vor fi amenajate la kilometri 10, 28, 42, 50, cele cu benzinării  snack-bar, grup sanitar, parcare auto, spaţii de odihnă, spaţii de protecţie şi amenajări peisagistice, spaţiu comercial la km 57, iar la km 17 (dreapta)  şi km 20 (stânga) vor apărea spaţii de servicii cu benzinărie, autoservice, motel şi parcare auto. Acestea ar urma să fie gata în septembrie. 

Cine a câştigat licitaţia

Good Prod SRL este controlată, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, de omul de afaceri Andrei Dorin Hodiş, care în 2009 a fost numit consilier local al municipiului Zalău. Compania a înregistrat anul trecut pierderi de 6.500 de euro şi are un singur angajat. Firma a intrat în insolvenţă în primăvara anului trecut. Axia SRL este sucursala de la Bucureşti a unei firme italiene şi a fost deschisă în 2015. În anul menţionat firma nu a avut nici un angajat şi nici un venit. Transproiect 2001 are 11 angajaţi.

Mai multe