Au luat mită pentru metroul ce va circula în Drumul Taberei?

28 aprilie 2015 15:56   Național
Ultima actualizare:

Trei membri ai comisiei de licitație din Metrorex sunt cercetaţi penal de DNA în legătură cu licitația pentru achiziția trenurilor de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon.

Procurorii anticorupţie fac verificări cu privire la posibila săvârşire a infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Ancheta DNA îi vizează pe Valeriu Picu, Gabriel-Constantin Sburlan şi Mihai-Marian Andronescu, membri ai comisiei de licitație din cadrul Societății Comerciale de Transport cu Metroul București Metrorex SA, informează Mediafax.

De asemenea, procurorii îl anchetează şi pe Ovidiu Băncescu, reprezentant al Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA Bilbao. El este suspectat de complicitate la abuz în serviciu și dare de mită.

”În perioada octombrie 2014 – martie 2015, suspecții Picu Valeriu, Sburlan Gabriel-Constantin și Andronescu Mihai-Marian, în calitate de membri ai comisiei de evaluare a ofertelor privind achiziţia de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, au contribuit la trucarea licitației având ca rezultat adjudecarea acesteia de către Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA Bilbao. Firma câştigătoare a subcontractat lucrările unei societăţi româneşti”, arată DNA, citată de Mediafax.

Suspecții au acceptat o călătorie în Spania, la sediul fabricii CAF din Beasain, plătită de CAF SA Bilbao, iar după această deplasare Valeriu Picu a încasat de la reprezentantul firmei spaniole contravaloarea unor servicii de traducere, la preț supraevaluat.

Licitaţia cu o valoare estimată de aproximativ 440 milioane euro vizează achiziţia a minim 43 şi maxim 51 de trenuri pentru Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, cu 258, respectiv 306 vagoane.

Mai multe