Au mâncat pe săturate, acum pătimesc la aparate

22 aprilie 2014 18:40   Național
Ultima actualizare:

Carnea de miel, drobul, ouăle şi cozonacul au fost vedete pentru câteva zile. Tot românul le-a avut pe masă şi s-a înfruptat din ele. N-a mai ţinut cont de calorii, astfel că silueta a luat-o razna. Aşa se face că sălile de fitness au devenit neîncăpătoare.

Cei care sunt obişnuiţi să arate bine au lăsat deoparte mâncărurile şi au început antrenamentele. Orice urmă de grăsime trebuie să dispară. La World Class Health Academy at Upground, din Bucureşti, ieri, era plin. Fetele şi băieţii transpirau de zor. Au alergat pe bandă, au tras de fiare şi au pedalat până la epuizare.

Mihaela Marinescu aleargă pe bandă pentru a fi în formă

"Nu am exagerat cu mâncarea, pentru că de fel nu mănânc prea mult, dar chiar şi aşa nu am avut curajul să mă urc pe cântar. Sportul face parte din viaţa mea şi vin la sală de trei ori pe săptămână", ne-a spus Mihalea Marin (38 de ani).

Băieţii fac sute de abdomene

Mihai vrea să aibă o formă fizică de invidiat. Şi-a lucrat abdomentul şi a băgat câteva serii în plus, că doar a fost Paştele. "Am mâncat mult, însă, am reuşit să mă menţin, deşi nu am mai fost la sală în ultima săptămână", ne-a mărturist Mihai Ezaro, 25 de ani. Un abonament la World Class costă între 350 şi 850 de euro pe an, în funcţie de clubul ales şi de facilităţile acestuia.

Mai multe