Au primit roabe şi lopeţi ca să iasă din nămeţi, dar le-au vândut fără jenă
Oameni izolaţi în case, munţi de zăpadă, animale îngheţate. Aceste imagini din satele izolate din judeţul Brăila i-au impresionat pe reprezentanţii fundaţiei Habitat for Humanity România care au sărit să-i ajute.
La sfârşitul săptămânii trecute, oamenii din satele Ţepeş Vodă şi Esna au fost chemaţi la primărie ca să primească gratuit roabe şi lopeţi pentru a ieşi din nămeţi. 350 de kituri de deszăpezire au ajuns la localnici, dar imediat a început scandalul. Unii dintre aceştia sunt acuzaţi că au vândut la scurt timp bunurile primite cadou, iar alţii că s-au aşezat de mai multe ori la rând, pentru a primi câte 3-4 roabe, informează adevarul.ro.
După împărţirea kiturilor, pe internet au început să circule comentarii potrivit cărora unii dintre săteni s-au îngrămădit să ia mai multe roabe, pentru a le vinde.
“Nu a fost organizare şi «românul» a profitat. Trebuia să se dea câte o roabă şi o lopată la fiecare curte, dar nesimţirea şi calicia au persistat. Au fost curţi în care au intrat şi 2, 3, 4, chiar şi 5 roabe. S-au îngrămădit ca oile”, afirmă localnicul Cosmin Stoean. “
S-au luat şi câte patru roabe, iar apoi unii le-au vândut cu 50 lei roaba şi lopata”, afirmă un alt martor, Iulian Giugiuc.
Dumitru Panţuru, primarul comunei Movila Miresii de care aparţin cele două sate, ne-a declarat: “Eu nu cred că a fost chiar aşa de grav. Poate o fi fost unul sau doi care să fi vândut roabele primite, dar în rest lumea le-a păstrat. Fiecare pachet s-a dat pe bază de CNP şi semnătură. Aştept să îmi trimită cei de la fundaţie tabelul cu semnături şi o să fac verificări din poartă în poartă”.