Au pus bilete la Loto ca să câştige 2,3 milioane de euro

23 septembrie 2012 17:03   Național
Ultima actualizare:

Agenţiile Loto din toată ţara au fost luate cu asalt de români. Toţi sperau să pună mâna pe milioanele de euro puse în joc şi să nu mai fie nevoiţi să strângă buzunarul.

La extragerea de ieri, jocul Joker a fost vedeta şi nu 6/49. Premiul de categoria I la Joker a fost de peste 2,3 milioane euro,iar cel de la Loto 6/49 de 550.000 euro.

"Joc de zece ani, dar nu am câştigat nimic. Sper ca de data asta să am mai mult noroc", ne-a spus Daniel Pupăză, în timp ce completa un bilet. Potul cel mare a fost câştigat ultima dată luna trecută, când un tânăr din Târgu Jiu a pus mâna pe 4,5 milioane de euro.

În primele opt luni ale acestui an, Loteria Română a acordat peste 4,7 milioane de premii, în valoare totală de peste 91,3 milioane euro.

Mai multe