Au pus drapelul pe cel mai înalt vârf din Europa!

21 iulie 2019 20:52   Național
Ultima actualizare:

Patru jandarmi cu suflet românesc au ”pus” ţara noastră pe cel mai înalt vârf din Europa, Elbrus. La minus 30 de grade Celsius, aceştia au reuşit să urce pieptiş Muntele Caucaz, până la cota 5.642 m, cu rucsacul greu în spate. Tot drumul a fost acoperit de gheaţă, astfel că au avut nevoie de încălţări speciale, ”cu colţi”.

Costică, Marin, Tudor şi Marinică şi-au propus să atingă altitudini mari. Şi au reuşit! Pe 12 iulie, au pornit în aventura vieţii  lor, cu gândul să cucerească cel mai înalt vârf din Europa, aflat în Munţii Caucaz, din Rusia. 

Drumul spre vârful Elbrus a fost greu, chiar şi pentru cei patru jandarmi montani, care sunt antrenaţi pentru orice situaţie extremă. Dragostea pentru munte şi curajul nebunesc i-a ajutat pe braşoveni să urce pieptiş cei 5.642 m acoperiţi de gheaţă, încălţaţi cu bocanci speciali, pe care au montat dispozitive cu colţari, din oţel. 

Grele nevoie mare! Câte un kilogram pe ambele picioare. Dar fără ele nu puteau ”muşca” gheaţa, ba chiar erau condamnaţi la moarte. Erau minus 30 de grade Celsius, iar în spinare cărau rucsacuri ce cântăreau peste 30 de kilograme. În ele aveau inclusiv sticla de şampanie cu care au sărbătorit victoria muntelui. La ora 9.00, după opt ore de chin, cu mâinile îngheţate şi sufletul clocotind de fericire, aceştia au arborat steagul României în vârful Europei, pe  “Tronul Zeilor”. ”Colegii noştri din cadrul Jandarmeriei Montane Braşov - locotenent Deleanu Tudor, plutonier adj. şef Gârniţă Constantin, plutonier adj. Bârligă Marian şi plutonier adj. Blajiu Marian - au dus la bun sfârşit misiunea începută în 12 iulie.

Performanţa lor s-a realizat la capătul a opt  ore de efort susţinut, în condiţii meteo grele, temperaturi extreme, ninsoare, ceaţă şi vânt, însă sentimentul datoriei împlinite a făcut ca acest efort să nu fie resimţit de cei patru temerari decât într-o foarte mică măsură”, au precizat reprezentanţii Jandarmeriei Române. Şi nu sunt singurele evenimente demne de notat în palmaresul jandarmilor noştri. 

Pe 5 septembrie 2017,  ora 13.00, aceştia au arborat drapelul pe vârful Mont Blanc (4.810 m), iar pe  5 august 2018, la ora 10.00, au arborat drapelul pe vârful Matterhorn (4.478 m).

Mai multe