Au salvat ursuleţul din laţul braconierilor

6 iulie 2015 21:47   Național
Ultima actualizare:

Caz şocant la Buşteni! Salvatorii montani au găsit, duminică noapte, peste zece capcane pentru prinderea urşilor pregătite de braconieri. Într-unul din laţuri se zbătea în chinuri un pui de urs.

Pădurarii şi jandarmii montani din Buşteni au fost alertaţi, duminică seară, după ce câţiva turişti au dat peste un urs prins într-un laţ. Se pare că braconierii au montat capcanele pentru a prinde fiarele. Până să fie descoperit, ursul s-a zbătut ore în şir. A fost găsit la timp, spun medicii veterinari, altfel putea muri. Totul s-a petrecut la poalele masivului Bucegi, în apropierea localităţii Poiana Ţapului.

Ursul, în vârstă de doi ani, a fost găsit de turiştii aflaţi pe traseul spre Cascada Urlătoarea. Moş Martin era prins în laţul pus de braconieri şi urla de ţi se rupea inima. Când au ajuns însă, salvatorilor nu le-a venit să creadă ochilor. Puiul de urs era extrem de speriat. Însă nu asta era problema, ci numărul foarte mare de capcane montate peste tot în jur. “Era prins în jurul toracelui cu un laţ artizanal. O adevărată pădure a spânzuraţilor. O pădure de laţuri. Era vital să-l scoatem de aici”, a ­declarat Cosmin Mateescu, medic veterinar.

În cele din urmă, animalul a fost eliberat şi lăsat să plece în pădure. În miezul nopţii, jandarmii au identificat zece capcane într-un singur loc. Numărul lor ar putea fi mult mai mare, astfel încât pădurarii vor scotoci pădurea să vadă dacă mai sunt zone cu astfel de capcane montate de braconieri.

Mai multe