Au stat 10 ore la coadă să se-nchine la moaşte

26 octombrie 2011 18:49   Național
Ultima actualizare:

Aproape 12.000 de români s-au înghesuit ieri pe Dealul Mitropoliei şi pe străzile din jur pentru a săruta moaştele depuse în faţa catedralei Patriarhale din Bucureşti.

Pentru a atinge raclele s-a stat la coadă, în medie, 10 ore. Nea Titi a venit tocmai din Giurgiu pentru a lua porţia anuală de noroc.

Pentru asta e dispus să stea oricât la coadă. Anul acesta, în afară de moaştele Sf. Dimitrie cel Nou şi ale împăraţilor Constantin şi Elena, are parte de un bonus: capul Sf. Andrei, adus în premieră în Capitală.

Tocmai soarbe cu nesaţ dintr-o „fiolă" de coniac, a treia, şi e necăjit că nu mai are ţigări. „Vreau sănătate, fericire, bani, noroc şi o casă", explică enoriaşul.

Îi vezi imediat pe obişnuiţii procesiunilor: au scăunele, pachete cu mâncare, haine de schimb. „Începătorii" sunt nerăbdători, se foiesc tot timpul, se uită la ceas, aruncă priviri disperate în jur.

"Mă încălzesc cu un coniac, cât timp stau la coadă.”Titi Vasilescu

Pentru a se evita busculadele, jandarmii au împărţit mulţimea în grupuri de 200 de persoane, cărora le dau drumul din ţarcurile speciale la intervale regulate.

Pentru cei care au nevoie de întăritoare, voluntarii Crucii Roşii oferă, în corturi, ceai cald şi apă. Reprezentanţii SMURD spun că până acum e cel mai liniştit pelerinaj din ultimii ani. În afara leşinurilor inerente unor asemenea învălmăşeli şi a două-trei scatoalce între jandarmi şi hoţii de buzunare, nimic nu a perturbat procesiunea.

Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştului

Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în satul Basarabov, aflat pe teritoriul Bulgariei de azi.

A dus o viaţă evlavioasă şi, potrivit legendei, a tămăduit, după moarte, o fetiţă posedată de diavol. Terminarea războiului ruso-turc şi eradicarea epidemiei de ciumă au fost considerate minuni săvârşite de Sf. Dimitrie.

Trupul lui a ajuns în Capitală în 1774 şi a fost păstrat într-o raclă de argint în Catedrala Patriarhală. E prăznuit la 27 octombrie şi e considerat ocrotitor al oraşul Bucureşti.

Mai multe