Au stat 6 ore pe aeroport din cauza grevei din Germania
Două curse aeriene Frankfurt - Bucureşti şi retur, programate pentru ieri la Aeroportul Henri Coandă, au fost anulate din cauza grevei angajaţilor Lufthansa.
Personalul navigant de pe aeronavele comerciale ale principalei companii aeriene germane Lufthansa a intrat în grevă vineri, la Frankfurt, începând cu ora 5.00 dimineaţa (6.00 ora României).
Greva a luat sfârşit la ora 13.00 (14.00 ora României), dar în acest interval a afectat şi pasageri din România. Două zboruri au fost anulate. O cursă urma să aterizeze pe Otopeni, venind de la Frankfurt, la 13.25, iar cea de-a doua avea programată ora 14.20 pentru decolarea spre Germania.
Pasagerii au plecat cu alte aeronave spre destinaţie cu o întârziere de şase ore, conform reprezentanţilor companiei germane.