Au vopsit trotuarele în verde!
Locuitorii din Piatra Neamţ au fost încântaţi când au auzit că municipalitatea vrea să modernizeze străzile. Nu se aşteptau însă ca trotuarele să fie vopsite în culoarea verde aprins.
Locuitorii de pe strada Cetatea Neamţului s-au trezit că porţiunile de asfalt din faţa porţilor au fost marcate cu vopsea. Trotuarele, pe o distanţă de peste patru kilometri, au fost colorate în verde.
Turiştii care ajung în această zonă din Piatra Neamţ opresc curioşi pe marginea drumului pentru a se lămuri dacă e gazon sau aşa arată trotuarul. „Prima dată am crezut că e iarbă. Am oprit maşina şi am coborât ca să ne lămurim. Nu am mai văzut aşa ceva prin ţară. Arată interesant. Cel puţin nouă ne-a atras atenţia“, recunoaşte bucureşteanul Ciprian Corbu.
Oamenii care au văzut grozăvia de la marginea oraşului Piatra Neamţ s-au arătat contrariaţi de metoda de a modreniza culoarele destinate pietonilor. Trotuarele verzi de la ieşirea spre Târgu Neamţ, au fost acceptate de unii localnici, în timp ce alţii le consideră inutile.
„Ele arată bine, numai că ar trebui să le mai tencuiască puţin pentru că mai au goluri“, spune sudorul Ion Curelaru. Didina Grigoraş, locatar din zonă, crede că ar fi fost mai util să fie montate pavele pe trotuare şi nu să fie colorate.
„Mai bine puneau dale în loc să le coloreze în verde. Până mai jos, la biserică, au pus dale, iar aici le-au vopsit în verde. Nu-mi prea plac, dar bine că le-au făcut. Decât să mergem prin noroi e mai bine să fie trotuarele vopsite“, este de părere femeia.
Asfaltatorul: «Acest sistem previne degradarea!»
Directorul firmei Drupo care s-a ocupat de asfaltarea străzilor şi modernizarea trotuarelor a susţinut că vopseaua protejează asfaltul turnat recent pe trotuar.
„Proiectul prevedea ca trotuarele de pe Cetatea Neamţului să fie asfaltate. Acest sistem, cu vopsea pe asfalt, este folosit şi în Elveţia pentru că are două mari calităţi: previne degradarea stratului de uzură acolo unde se formează rosturile de la turnarea asfaltului şi este antiderapant“, a spus Doru Conache, directorul societăţii Drupo.