«Auraş, tu cui ne laşi?» Tânărul care a murit înecat în Lacul Floreasca a fost înmormântat
Durere şi lacrimi, multe lacrimi ieri în cimitirul Ghencea Militar. Zeci de colegi, prieteni şi rude l-au petrecut pe ultimul drum pe „Auraş”, tânărul care a fost victima unui cumplit accident de maşină în urmă cu patru zile.
George Aurelian Dumitru a murit miercuri, înecat în Lacul Floreasca, după ce maşina pe care o conducea, o Skoda Octavia, a derapat şi a căzut în apă. Cauzele accidentului nu au fost elucidate până acum.
Cel mai mult a suferit mama tânărului care a plâns în hohote tot timpul. „De ce a trebuit să mori Auraş? Auraş, tu cui ne laşi?" sunt cuvintele pe care le-a strigat ore întregi. Vădit marcaţi, colegii şi prietenii rememorau de pe margini amintiri cu victima.
„Porecla lui era Orgă. De mic îi spuneam aşa. Nu a supărat pe nimeni niciodată, era un prieten adevărat şi un coleg minunat. Nu merita să moară aşa", povestea Dan, un participant la înmormântare.
Altă maşină a plonjat vineri noapte în Ialomiţa
6 angajaţi ai unei pensiuni de la Cota 1000 au scăpat ca prin minune după ce au căzut cu maşina în râul Ialomiţa.
Accidentul a avut loc vineri noapte, pe DN 71, în localitatea dâmboviţeană Moroieni. Se pare că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum acoperit cu polei.
Maşina a derapat, a rupt parapeţii unui pod şi a plonjat de la patru metri înălţime în albia râului Ialomiţa. Toate victimele au ajuns la spital, însă nu au suferit răni grave.