Autobuzul acesta se încarcă la priză. Prototipul circulă în Ploieşti

13 august 2014 22:07   Național
Ultima actualizare:

Nu poluează, nu consumă motorină şi merge cu baterii. Nu vorbim despre o maşinuţă teleghidată de jucărie, ci despre un ditamai autobuzul. Fabricat de chinezi, acesta se încarcă la priză.

Maşina viitorului este electrică. Nu scoate fum, e silenţioasă şi nu trece pe la pompă. Funcţionează cu baterii, care trebuie încărcate după fiecare 250 km parcurşi. Un astfel de autobuz circulă experimental de săptămâna trecută pe străzile Ploieştiului.

E fabricat în China şi adus în România de firma CEFIN. Maşina dispune de trei baterii, două aflate în părţile laterale şi una în spate, astfel că nu are decât două uşi, şi nu trei trei, la fel ca una obişnuită.

„După 13 ore de trafic, autobuzul se încarcă, timp de trei ore, la un dispozitiv legat la panoul electric. Acesta se află la depou”, ne-a declarat Raul Petrescu, viceprimarul Ploieştiului.

Dacă un autobuz obişnuit consumă 25 de litri de motorină la 100/km, cel electric dă gata 0,72 kilowaţi într-o oră. Pentru ca toţi ploieştenii să se bucure de invenţia chinezilor, autobuzul va circula, timp de două săptămâni, pe toate liniile de transport în comun. Acesta costă în jur de 200.000 de euro, însă, deocamdată, nu se poate cumpăra fiind doar un prototip. Până acum i-a mai plimbat pe călătorii din Timişoara, Suceava, Braşov, Brăila şi Galaţi.

Maşina electrică îi plimbă pe ploieşteni de o săptămână

Autobuzul, model K9, produs de compania chineză BYD, funcţionează cu baterii reîncărcabile care îi asigură o autonomie de 250 km. Parcursul maxim realizat la o singură încărcare completă a bateriei a fost de 268 km. Autobuzul are frână cu regenerare, motor pe butucul roţii, baterie fier-fosfat 100% reciclabilă, garantată zece ani, caroserie de aluminiu şi nu poluează.

Mai multe