Autocar cu 40 de turişti, captiv în mijlocul apei, în Buzău - VIDEO

25 mai 2012 8:04   Național
Ultima actualizare:

Un grup de turişti care se întorceau din Grecia au trăit în noaptea de joi spre vineri clipe de groază la ieşirea din municipiul Buzău, după ce autocarul lor s-a oprit în mijlocul unei bălţi de aproape un metru adâncime. Maşina a fost captivă în mijlocul apei aproape o oră. Turiştii au fost salvaţi de pompieri.

Autocarul care a plecat miercuri seară din Grecia parcă a fost urmărit de ghinion pe tot traseul. După ce s-a stricat la graniţa dintre Bulgaria şi România, vehiculul a dat de un obstacol greu de trecut la ieşirea din municipiul Buzău. Mai precis, s-a oprit în mijlocul unei bălţi de un metru adâncime, chiar când trecea pe sub podul de la Mărăcineni, pe şoseaua de centură.

„Nu am văzut niciun baraj care să ne avertizeze că urmează o asemenea baltă. Pur şi simplu am intrat în apă, iar motorul s-a oprit brusc", a spus şoferul autocarului.

La început, şoferul a încercat să pornească motorul, însă în zadar. Între timp, pasagerii au sunat la 112 pentru a cere sprijinul autorităţilor. La faţa locului a ajuns imediat o vidanjă, care a încercat să tracteze autocarul dar de fiecare dată şufele s-au rupt.

După câteva zeci de minute de aşteptare, pasagerii şi-au pierdut răbdarea şi au început să-l apostrofeze pe şofer, pe care l-au considerat vinovat de întârzierile survenite în traseu. „Am stat opt ore în vamă, la bulgari, pentru că s-a stricat autocarul iar acum am rămas înţepeniţi în mijlocul apei", a răbufnit una dintre pasagere.

Autocarul a fost scos abia după o oră din apă, cu ajutorul unei autospeciale de pompieri. Pentru că autocarul nu a mai pornit, turiştii au fost nevoiţi să aştepte câteva zeci de minute un alt vehicul de transport persoane, pentru a-şi continua drumul către case.

Mai multe