Automatele de bilete, piese de mobilier în gară şi la metrou

1 august 2011 19:51   Național
Ultima actualizare:

Casierii vor fi înlocuiţi cu aparate de eliberat bilete. Reprezentanţii Metrorex au făcut primii paşi pentru reducerea cheltuielilor cu personalul: au instalat 35 de automate sofisticate de eliberare a legitimaţiilor de călătorie. Asta-i vesta bună.

Vestea proastă e că bucureştenii sunt reticenţi în folosirea lor din cauza lipsei de informare şi ghidare. La patru zile de la punerea lor în funcţiune, cozile încă se întind în faţa clasicelor ghişee, iar casierele de la metrou nu-i încurajează pe călători să cumpere de la automate.

„Doriţi să cumpăraţi cartele? Mergeţi la ghişeul alăturat", explica, ieri, unul dintre angajaţii Metrorex. Singurii care se ating de automatele de vândut cartele sunt turiştii străini, obişnuiţi să cumpere totul fără intermediari, cu sume fixe şi instrucţiuni într-o limbă de circulaţie internaţională.

Peron Gara de Nord- Automatele din gară au aceeaşi soartă. Pensionarii nu ştiu să le folosească, aşa că preferă să stea la coadă

Aparatul de la staţia Gara de Nord a vândut cele mai multe legitimaţii, şi anume 57, în decurs de patru zile. Directorul companiei, Gheorghe Udrişte, este optimist că bucureştenii vor deveni interesaţi de automate.

Automatele acceptă la plată atât carduri VISA şi MasterCard, cât şi bani lichizi în bancnote de 1, 5, 10 şi 50 de lei, precum şi monede de 10 şi 50 de bani. Atenţie, însă, ele nu dau rest!

Mai multe