Autorităţile ridică din umeri în cazul grădiniţei Flipper

29 martie 2016 15:29   Național
Ultima actualizare:

Deşi imaginile în care o directoare de grădiniţă privată loveşte şi trage de păr copii sub cinci ani au cutremurat o ţară întreagă, nicio instituţie publică nu este dispusă să facă un control şi să pună lacăt instituţiei de învăţământ care funcţiona, ilegal, în buricul Capitalei.

Nimeni nu pare să îşi asume răspunderea pentru incidentele grave care s-au petrecut la Grădiniţa „Flipper Garden” din Capitală, unde o directoare i-a lovit şi i-a bruscat pe copii, fără a-i păsa de camerele de filmat din încăperi. Grădiniţa fantomă, care nu este acreditată sau avizată de Ministerul Educaţiei şi funcţionează, practic, ca firmă, a ajuns şi în atenţia Avocatului Poporului, care a deschis o anchetă în acest caz. Între timp, plângerile depuse împotriva directoarei bătăuşe Ioana Neagu, cercetată în stare de libertate, se înmulţesc de la o zi la alta, informează adevarul.ro. Însă, în ciuda scandalului care ia amploare pe zi ce trece, nicio instituţie a statului nu a controlat această unitate care funcţionează ilegal.

Fiind instituţie privată, Ministerul Educaţiei arată că nu are pârghiile necesare pentru a demara un control şi pentru a lua măsuri. „Această unitate este neoficială, funcţionează ca centru de zi şi nu trebuia să aibă activităţi educaţionale, este o firmă care desfăşoară alt tip de activitate. Problema este că funcţionează sub denumirea de grădiniţă, care induce în eroare părinţii. Însă, nefiind acreditată sau autorizată de Ministerul Educaţiei, nu putem să o închidem, nu avem pârghiile legale pentru a face acest lucru”, au declarat şi oficiali din Ministerul Educaţiei.

Nici Protecţia Copilului nu poate face mare lucru în acest caz. Asta tot din pricina faptului că unitatea de învăţământ nu are aviz de la Ministerul Educaţiei. Psihologii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială din Sectorul 5 au fost, totuşi, săptămâna trecută în control. Au reuşit să stea de vorbă cu câţiva părinţi, dar şi cu unii dintre copii şi le-au garantat sprijinul, în cazul în care îl vor solicita. Până în prezent, însă, niciun părinte nu a apelat la psihologi, susţine directorul adjunct Ionel Brai.

Mai multe, pe adevarul.ro.

Mai multe