Autorul crimei din Centrul Vechi, arestat pentru 30 de zile

5 iulie 2014 17:57   Național
Ultima actualizare:

Poate vă aduceţi aminte de incendiul care a avut loc la jumătatea lunii iunie într-un local din Centrul Vechi al Bucureştiului.

Ei bine, el ascundea o crimă oribilă. Patronul Vasile Văduva şi-a ucis asociatul, i-a ascuns cadavrul în pardoseala clădirii, apoi a incendiat locul. Acum, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce vineri a fost reţinut pentru omor, transmite Mediafax.

 

 Tot vineri, Văduva a fost dus la locul crimei, unde le-a arătat ofiţerilor de la Omoruri cum l-a ucis pe Nicuşor Stanciu, asociatul său. Potrivit rechizitoriului, în după-amiaza zilei de 13 iunie, în timp ce se afla în local, Văduva l-a lovit în mod repetat în cap, cu un ciocan, pe asociatul său.

I-a introdus cadavrul într-un sac de plastic şi l-a ascuns în podea. Câteva zile mai târziu, cum cadavrul începuse să miroasă, ca să nu fie descoperit, a incendiat imobilul. Iniţial pompierii care au stins incendiul nu au observat existenţa cadavrului. L-au găsit abia joi, 3 iulie.

Mai multe