Autostrada Făgăraș-Brașov, o nouă promisiune de șosea care va trasevarsa munții. Ce se întâmplă cu Comarnic-Brașov și Sibiu-Pitești

24 august 2021 14:56   Național
Ultima actualizare:

Ni se promit autostrăzi care vor traseversa munții de ani de zile, dar nu vedem nimic concret. Pe zona Sibiu -Pitești se lucrează în ritm susținut doar pe o porțiune de 13 kilometri, iar în ceea ce privește Comarnic-Brașov suntem abia la stadiu de proiectare. Cu toate acestea, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a ieșit în față cu un nou proiect pierdut prin sertar timp de zece ani: Autostrada Făgăraș-Brașov.

Compania Națională pentru Infrastructură Rutieră a semnat, luni, 23 august, contractul cu firma de proiectare care va realiza completarea studiului de fezabilitate și proiectul tehnic de detaliu la Autostrada Făgăraș-Brașov. Un proiect vechi, scos din sertare după zece ani.

”Acest segment al autostrăzii A3 Transilvania, lung de 48 de km, a fost scos la licitație în această primăvară, după un deceniu în care a zăcut uitat. Este primul contract semnat pe noul caiet de sarcini care are prevederi mult mai echilibrate”, a transmis ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Traseul pe hârtie începe cu un nod rutier care va face legătura la Codlea cu viitoarea Autostradă Ploiești-Brașov și se încheie în apropiere de Făgăraș, printr-un nod de mare viteză care va face conexiunea cu Autostrada Sibiu-Făgăraș.

În plus, în zona Brașovului, proiectantul va asigura legătura cu autostrada Brașov-Bacău.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă: ”Autostrada Făgăraș-Brașov va beneficia de o proiectare completă și complexă”

”Printre cele mai importante activități din cadrul contractului se numără realizarea unor studii și analize de trafic, geotehnice, arheologice, topografice, hidrologice, hidraulice, de identificare a proprietarilor și a constrângerilor de pe traseu sau a utilităților intersectate. Vor fi obținute toate avizele, acordurile și autorizațiile necesare. La fel ca A7 - Autostrada Moldovei, Făgăraș-Brașov va beneficia de o proiectare completă și complexă, la cheie. Asta înseamnă că la finalizarea acestui contract se va licita direct execuția lucrărilor, adică utilaje în teren din prima zi”, promite demnitarul.

Noul proiect a fost prezentat de Drulă, deși suntem în urmă cu altele ce ar trebui să traverseze munții, promise de ani de zile.

Ce se întâmplă cu autostrazile Comarnic-Brașov și Sibiu-Pitești 

Pe Ploiești-Comarnic- Brașov nu avem documentație clară. Cea din 2006 este mult prea veche, iar în februarie 2021 abia s-a licitat pentru proiectarea ei.

Pentru 12,8 milioane de euro, firma Consitrans face un nou studiu de fezabilitate și un alt proiect tehnic.

Pe Autostrada Sibiu - Pitești se lucrează doar la capete. Zona muntoasă este blocată în contestații depuse în instanță de constructorul chinez China Railway, exclus inițial de la licitație.

Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia acestuia şi a dispus reevaluarea ofertelor.

Mai multe