Autostrada Soarelui, luată cu asalt. Polțiștii rutieri sunt cu ochii-n patru
Litoralul este aglomerat mai ales în weekend, când, se pare, toate drumurile duc spre mare.
Pentru mulţi, Autostrada Soarelui este poarta spre bălăceală. Chiar dacă lucrările de reabilitare au fost finalizate la începutul verii, iar restricţiile au fost ridicate, traficul se poate derula mai anevoios spre finalul săptămânii.
- Benzinăriile, pline. Până să ajungă la malul Mării Negre, turiştii poposesc în număr mare la benzinăriile de pe A2 Bucureşti - Constanţa. Unii alimentează, alţii îşi cumpără o apă, o cafea şi un sandviş sau merg la toaletă.
Pentru a putea avea controlul asupra produselor, mulţi benzinari au pus turnicheţi în faţa caselor de marcat. Astfel, abia după ce achiţi ţi se permite să ieşi. Vara, benzinăriile de pe autostradă au vânzări cu până la 50% mai mari decât celelalte.
- Poliţiştii rutieri, cu ochii în patru. Pentru că traficul este intens, poliţiştii sunt cu ochii pe şoferi. Sunt mulţi agenţi şi numeroase maşini de poliţie pe Autostrada Soarelui. Şi nu doar de la sol este supravegheată circulaţia, ci şi din aer. Un elicopter survolează A2, în special la sfârşit de săptămână, când valorile de trafic sunt ridicate şi se merge în coloană.
Cei surprinşi că au încălcat legea sunt daţi prin staţie şi opriţi de colegi. Pentru a fi evitate tamponările în lanţ, oamenii legii îi sfătuiesc pe conducătorii auto să fie vigilenţi. Astfel, şoferii aflaţi în coada coloanelor de maşini care încetinesc sau opresc brusc trebuie să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei din spate să reducă din timp viteza.