«Auzim cum ne trosnesc casele»

19 martie 2018 19:34   Național
Ultima actualizare:

Situaţie dramatică! În comuna Văleni (Dâmboviţa), alunecările de teren nu se mai opresc, iar oamenii încearcă să mai adune câte ceva de prin casele pe care pământul le înghite văzând cu ochii. Nu mai puţin de 11 gospodării au fost grav afectate, iar trei familii au fost deja evacuate, scrie adevarul.ro.

O echipă de geologi şi mai mulţi specialişti de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au sosit ieri în comună, ca să găsească soluţii de a stabiliza pământul, în condiţiile în care ploile şi ninsorile vor continua. Evacuarea se derulează anevoios, mai ales în cazul bătrânilor, care refuză să se despartă de gospodării. “Ne e frică. Auzim cum ne trosnesc casele, mai ales noaptea. Aici e dezastru, mamaie. Munceşti o viaţă întreagă şi nu rămâi cu nimic”, se plânge o pensionară din Văleni.

Mai multe