Avem voie să dăm masca jos pentru fumat sau jogging? Ce spun autoritățile

26 octombrie 2020 12:44   Național
Ultima actualizare:

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit situaţiile în care masca de protecţie sanitară poate fi îndepărtată, respectiv în spaţiu deschis, pentru perioade scurte de timp.

Persoanele din localitățile unde este obligatorie purtarea măștii de protecție și în spațiile deschise, precum Capitala, vor putea să înlăture masca de protecție pentru scurt timp, atunci când fumează sau mănâncă pe stradă, în afara zonelor de trafic pietonal. De asemenea, vor putea renunța la mască cei care fac jogging. Prevederile sunt cuprinse într-o hotărâre adoptată luni dimineață în ședința Comitetului pentru Situații de Urgență.

Ce scrie în Hotărârea CNSU. În ce condiții poți da masca jos

În Hotărârea de luni a CNSU se arată că masca poate fi scoasă pentru a fuma, a mânca sau a bea, dar şi pentru activităţi sportive, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi pot respecta o distanţă de cel puţin 2 metri faţă de alte persoane.

"În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane", prevede Hotărârea CNSU.

Mai multe