Avertismentul medicului Emilian Imbri: „Bucureștiul, mai mult ca sigur, se va închide!”
Situația nu mai este sub control, va fi un tsunami de infectări, iar Bucureștiul, mai mult ca sigur, se va închide. Este avertismentul sumbru al medicului Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală.
În condițiile în care de două săptămâni cazurile de infectări cresc de la o zi la alta, cum pe teritoriul țării noastre circulă 3 noi tulpini de virus mult mai contagioase, în condițiile în care spitalele se aglomerează, iar la ATI deja nu mai sunt locuri, specialiștii în sănătate fac previziuni îngrijorătoare.
Va fi un tsunami de infectări
„Va fi din ce în ce mai rău. Bucureștiul, mai mult ca sigur, se va închide. Vor fi pacienți mai mulți și cu simptomatologie mai gravă. Situația nu mai este sub control. Va fi un tsunami al infectărilor și trebuie luate măsuri mult mai stricte, nepopulare. Nu mai e timp de șovăială”, a declarat dr. Emilian Imbri la TVR. Dacă politicienii vor închide Capitala, cel mai tare punct economic din țară, rămâne de văzut. „Va fi foarte greu, că n-are nimeni curaj să facă treaba asta. Eu spun că probabil se va închide din cauza numărului foarte mare de persoane infectate. Aceste previziuni sunt păreri personale pe care mi le asum și pe care probabil că timpul le va dovedi. Iar dacă nu se dovedesc, eu nu pot decât să-mi cer scuze că am făcut o greșeală”, a recunoscut el ulterior la Digi24.
Expertul vine și cu o soluție, pentru a evita dezastrul: „Rog măcar persoanele infectate, asimptomatice sau cu simtome ușoare, să stea în casă și să nu circule. Eu vă asigur că în momentul ăsta circulă foarte mulți oameni care sunt cu test pozitiv și foarte mulți care nu au testul, dar sunt infectați. Eu aș cere tuturor să transmită acest mesaj: măcar cei care știu că sunt infectați să șadă locului. Într-o astfel de situație virusul circulă cu mască și cu adeverință. Virusul s-a mascat, s-a împrietenit cu niște persoane care îl transportă de colo, colo cu mască și cu adeverință”, a subliniat fostul director al Spitalului Victor Babeș.
Adrian Marinescu: „Ne așteaptă 2-3 luni grele”
Nu este singurul expert care trage semnale de alarmă. Și medicul Adrian Marinescu avertizează că următoarele 2-3 luni nu vor fi ușoare. „Vor fi luni grele, cu multe infectări în fiecare zi. Ce sper este să scadă numărul cazurilor severe, în condițiile în care multe persoane vulnerabile s-au vaccinat. Din păcate, valul al treilea ne-a prins cu un număr prea mic de vaccinați”, a declarat la Aeph News directorul medical al Institutului „Matei Balș”.