Avertizare meteo. Este cod galben de vânt până la ora 18.00
Vântul a suflat cu putere toată noaptea, iar meteorologii au emis avertizare meteo ”cod galben” de vânt. În zonele înalte, sunt rafale de vânt de peste 90 – 120 km/h. Avertizarea este valabilă până astăzi la ora 18.00.
Meteorologii ANM au emis o avertizare ”cod galben de vânt pentru toate zonele muntoase, dar și în partea de est a Moldovei și pe Litoral.
”În Carpații Meridionali și de Curbură vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 90…120 km/h. Intensificări ale vântului se vor semnala și în nord-estul Munteniei și în Dobrogea, unde rafalele vor depăși 60...65 km/h, iar în Moldova și pe litoral 70...80 km/h”, avertizează meteorologii ANM.
Acoperiş smuls la Râmnicu Vâlcea
Acoperişul unui bloc a fost smuls, căzând peste două maşini, iar termoizolaţia s-a desprins de pe faţada unui imobil la Râmnicu Vâlcea, din cauza vântului puternic
Conform ISU, pe timpul nopţii (22/23 ianuarie), pompierii militari au intervenit în municipiul Râmnicu Vâlcea la 3 situaţii, din cauza vântului puternic.
Prima intervenţie a avut loc după miezul nopţii pentru îndepărtarea unui acoperiş de bloc, construit din lemn cu învelitoare din tablă, de circa 300 mp, care a căzut peste două autoturisme, iar o intervenţie similară a avut loc în cursul dimineţii, scrie news.ro.
Tot joi dimineaţă, 23 ianuarie, ISU a intervenit pentru îndepărtarea termoizolaţiei desprinsă de pe o faţadă.
Citește și:
Prognoza meteo până pe 3 februarie. În loc să ningă, se încălzește