Avertizare WinterCast pentru România: Ninsori intense și continue timp de trei zile

11 noiembrie 2024 11:16   Național
Ultima actualizare:

Iarna pune stăpânire pe România. Cea mai recentă prognoză anunță o înrăutățire bruscă a vremii. Meteorologii de la AccuWeather au emis o avertizare WinterCast pentru România și anunță că luna noiembrie va aduce ninsori semnificative în majoritatea regiunilor țării.

Ninsori abundente și continue

Conform prognozei, temperaturile vor scădea considerabil, iar ninsorile vor afecta atât zonele de câmpie, cât și regiunile montane, unde se așteaptă fenomene meteorologice mai intense.

În acest sens, meteorologii de la AccuWeather au emis o avertizare WinterCast pentru România.

Astfel, în regiunile montane, precum orașul Brașov, condițiile vor fi mult mai severe. Se anticipează o ninsoare constantă și abundentă pe parcursul a trei zile, începând cu data de 28 noiembrie și continuând până la sfârșitul lunii.

Temperatura în Brașov va scădea până la -5°C pe timpul nopții, iar ninsoarea prelungită poate îngreuna circulația și activitățile din zonă.

Ninsoarea va fi constantă în perioada avertizată, precizează specialiștii.

Va ninge și în București

În zonele de câmpie, inclusiv în orașe precum București, ninsoarea va fi mai ușoară și intermitentă, fără să creeze probleme majore de trafic sau să afecteze semnificativ activitățile zilnice ale locuitorilor.

Acesta este doar un episod, a precizat climatologul Roxana Bojariu, care a anunțat că iarna aceasta va fi, în general, mai caldă decât în anii anteriori și cu mai puțină zăpadă.

Roxana Bojariu: Vom avea o iarnă blândă

Expertul a mai spus că șansele ca ninsorile să se manifeste în zonele de câmpie în preajma sărbătorilor de iarnă sunt scăzute.

„Este imposibil de prezis exact în ce zi va ninge sau va ploua, deoarece prognoza pe termen lung nu poate fi detaliată cu precizie. Ceea ce se poate spune cu certitudine este că vom avea o iarnă mai blândă decât de obicei, dar nu înseamnă că nu vor exista perioade cu condiții meteo severe, însă acestea vor fi limitate.

Este posibil să avem zăpadă de Crăciun la munte, dar probabilitatea ca aceasta să ajungă în zonele de câmpie este relativ mică”, a afirmat Roxana Bojariu pentru Gândul.ro.

Mai multe