Avocații au depus noi documente în ”cazul Sorina”. Decizia plecării copilului în SUA, pasată între tribunale

10 iulie 2019 12:48   Național
Ultima actualizare:

”Cazul Sorina”plimbat între tribunale. Două instanțe au amânat miercuri decizii în”cazul Sorina”, fetiţa din Baia de Aramă adoptată de o familie de români din SUA. CSM a amânat pentru astăzi decizia în cazul suspendării procurorului care a ridicat copilul din familia asistentului maternal.

Potrivit news.ro, secţia disciplinară a CSM a decis demararea cercetării penale și amânarea deciziei privind suspendarea suspendarea din funcţie a procuroarei Maria Piţurcă, de la Parchetul Craiova, care este acuzată că a preluat fetița într-un mod brutal de la asistentul maternal. De la ora 12:00, la Tribunalul Olt, s-a judecat cererea procurorului general al României, Bogdan Licu, de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale care să interzică părăsirea teritoriului României de către Sorina. Cererea a fost adresată iniţial Tribunalului Mehedinţi, care şi-a declinat competenţa către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, de unde dosarul a fost strămutat la Tribunalul Olt. Nici aici nu avem un rezultat, pentru că Tribunalul şi-a declinat competenta către Judecătoria Slatina. În sfârșit, al treilea proces a avut loc la Curtea de Apel Craiova, unde s-a luat în discuţie revizuirea dosarului de adopţie internaţională. Pentru că avocaţii au depus noi documente care urmează să fie analizate, decizia în acest sens a fost amânată pentru mâine. Curtea de Apel Craiova a respins în 5 iulie cererea procurorului general prin care se solicita suspendarea adopţiei.

Decizie pentru procuroarea din”cazul Sorina”

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM are miercuri pe ordinea de zi cazul Mariei Antoaneta Piţurcă, procuror şef Secţie de urmărire penală din  cadrul Parchetului Curţii de Apel Craiova, pentru care Inspecţia Judiciară a propus suspendarea din funcţie, aceasta fiind cercetată disciplinar. Şedinţa a început la ora 10:30. Inspecţia Judiciară a anunţat în 2 iulie că Maria Piţurcă este cercetată disciplinar. Tot atunci, Direcţia de inspecţie pentru procurori a înaintat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară propunerea de suspendare din funcţie a procurorului, până la finalizarea procedurii disciplinare. Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru procurori a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul Maria Antoaneta Piţurcă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova sub aspectul abaterilor disciplinare prev. de art.99 lit. a) şi t) teza I din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare constând în "manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu" şi respectiv "exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni", au transmis reprezentanţii Inspecţiei Judiciare.

Povestea”cazului Sorina”

În 21 iunie, fetiţa de opt ani a fost luată de autorităţi din locuinţa asistentului maternal din Mehedinţi, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA. Momentul a fost filmat de apropiaţii familiei, iar imaginile au fost postate pe Facebook. În filmare se vede cum copilul, disperat, plânge, se prinde de hainele femeii şi strigă ”Mami, nu vreau să plec”, în timp ce procurorul trage de ea şi încearcă să o ducă la maşină, pentru a fi preluată de părinţii adoptivi. Acţiunea a stârnit un val de reacţii negative, sute de persoane cerând clarificarea situaţiei şi verificarea modului în care s-a făcut adopţia. Mandatul de percheziţie la locuinţa asistentului maternal care o avea în plasament pe Sorina viza strângerea de probe privind mai multe infracţiuni, printre care lipsirea de libertate, rele tratamente aplicate minorului, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, înşelăciune, nu preluarea fetiţei.

Mai multe