Azi e ziua în care nu se munceşte
Întâmpinarea Domnului este sărbătorită pe 2 februarie, la 40 de zile de la naşterea lui Isus Hristos. În această zi se ţin mai multe ritualuri şi tradiţii. Află, deci, că azi nu se fac nunţi, nu se munceşte, femeile gravide nu ar trebui să nască şi este interzis să facem baie în râu.
Scăldatul în râu, interzis
Ne este imposibil să ne imaginăm o persoană care şi-ar dori să facă baie într-un râu la începutul lui februarie. Însă, dacă există vreo persoană care are astfel de plăceri, aceasta va trebui să ştie că azi e interzis, acest obicei fiind considerat aducător de blesteme.
Nu e bine să-ţi vezi umbra
Se spne că acă în ziua Întâmpinării Domnului este cald, vom avea o vară călduroasă şi îmbelşugată, iar dacă în această zi este frig, atunci vara va fi neroditoare. De asemenea, dacă iese soarele şi îţi vezi umbra, vei avea necazuri până la primăvară.
Întâlneşte-te cu prietenii
Această zi este o sărbătoare a babelor care se adună şi încep să vorbească cât e-n lună şi în stele. La fel ca ele va trebui să faci şi tu. Întâlneşte-te cu prietenii pentru a întreţine şi menţine relaţiile de amiciţie cât mai mult timp.
Azi nu se fac nunţi
În această zi nu este bine să-ţi programezi nunta, deoarece există credinţa conform căreia persoanele care se căsătoresc azi vor avea parte numai de boli şi necazuri. Tot azi ar fi bine ca femeile gravide să nu nască.
Ziua în care nu se munceşte
În această zi nu trebuie să ne implicăm în activităţi casnice şi munci gospodăreşti pentru a nu atrage furia ursului. Se spune că cine lucrează azi se va îmbolnăvi şi i se va strâmba gura.
Nu mânca miere
În credinţa populară, această zi este cunoscută şi sub denumirea de Ziua Ursului. Azi este interzis să mănânci miere pentru a nu aduce o ofensă muncii ursului, care s-ar putea răzbuna şi ţi-ar putea aduce probleme de sănătate.