Azi este Paștele Blajinilor. De ce se spune că nu e bine să muncești în gospodărie

10 mai 2021 15:32   Național
Ultima actualizare:

După Săptămâna Patimilor dinaintea Paștelui și Săptămâna Luminată, de după, am intrat de azi în Săptămâna Neagră. Este o perioadă dedicată morților, plină de obiceiuri și superstiții, care diferă de la o regiune la alta. Trebuie ținut post, dat de pomană și evitat anumite munci în gospodărie.

Azi, în prima zi din Săptămâna Neagră, se celebrează Paștele Blajinilor, sau Lunea Morților. Tradiția spune că este Paștele celor care nu mai sunt printre noi. Ei sărbătoresc pe lumea cealaltă după ce noi, cei vii, le-am dat vestea Învierii, aruncând pe apă cojile ouălor ciocnite de Paște. E o zi în care nu se spală, nu se muncește, nu se bat covoare, pentru că zgomotul produs i-ar speria pe „blajinii” care se întorc printre noi. În această zi sau în duminica premergătoare se țin slujbe, se merge la cimitir, se depun ofrande pe morminte, se plâng morții, se dă de pomană și chiar se întind mese festive în cimitir, în amintirea celor decedați.

Au luat masa în cimitir de Paștele Blajinilor

Așa au făcut duminică mai multe persoane din Galați: la orele prânzului, au întins masa în Cimitirul Eternitatea, pe gazonul situat lângă Mausoleul Eroilor. Petrecerea le-a fost întreruptă de jandarmi, motiv pentru care s-a lăsat cu scandal. Potrivit Adevărul, oamenii legii nu s-au lăsat impresionați, i-au amendat cu 1.500 de lei și i-au condus afară din cimitir. Nu înainte de a-i pune să-și strângă mâncarea, dar și gunoiul.

Cine trebuie să țină post în Săptămâna Neagră

Se spune că în toată această săptămână rudele celor morți fără lumânare trebuie să țină post, pentru liniștea sufletelor, pe lumea cealaltă. Nu e o perioadă foarte veselă, în ciuda zilelor primăvăratice de afară, ci una consacrată spiritelor. Tradiția spune că celor care mor în această săptămână nu li se face pomană deoarece sufletele morților nu pot să o vadă. În alte părți se crede că cei care mor acum merg în Iad, sau corpul li se înnegrește. De asemenea, conform unor superstiții din bătrâni, tot ce se naște în această săptămână nu va trăi. Azi este „Marțea Dracului”, zi care ar avea legătură cu o divinitate populară numită Ropotin. Pentru a scăpa de răzbunarea lui, oamenii în trecut îi aduceau ofrande, ca să nu plouă cu piatră, iar femeile care nu lucrau căpătau mai multă forță în fața bărbaților, scrie mesagerulneamt.ro. În Miercurea Neagră, cei care țin post și se roagă li se iartă păcatele și sunt feriți de boli. 

Mai multe